Acasă Auto Arhetipul din Sant’Agata

Arhetipul din Sant’Agata

de Știrbu
0 comentarii

Modelul care a dat forma creațiilor Lamborghini actuale a fost un exercițiu atipic, atât estetic, cât și tehnic. Chiar și cultural. La mulți ani, Countach!

Sunt, probabil, puține lucruri pe care să nu le știi despre Countach. De la mașină-poster la formator al modelelor ulterioare născute în Sant’Agata Bolognese, Lamborghini Countach a rămas cât se poate de prezent în mințile și sufletele noastre. Iar articolul acesta s-ar putea să nu-ți spună nimic nou despre Countach, însă nu putem să lăsăm aniversarea de 50 de ani a modelului să treacă pur și simplu. Până la urmă, vorbim de o mașină care este cu noi, și în celelalte modele Lambo, de jumătate de veac. 

LP 400 Prototipo

„Sunt opere de artă care rămân pentru totdeauna relevante, iar forma lui Countach este una dintre ele. Designul său este format din proporții perfecte, caracterizate de o abordare pură, esențială. […] Din punct de vedere stilistic, este o perfectă inspirație, deoarece chiar și atunci când restul este modificat, linia rămâne un element de continuitate vizuală între trecut și prezent.”

Mitja Borkert, designerul-șef de la Lamborghini

Ce a vrut să spună autorul aici este că producătorul de vise pe roți Lamborghini nu-și va schimba prea curând designul angular. În cazul în care sperai la reînvierea lui Miura, probabil că vei avea de așteptat.

Miura și Countach

Miura este un nume în strânsă legătură cu Countach, atât din punct de vedere tehnic, cât și istoric. Pentru că supercarul care dă forma modelelor Lamborghini de 50 de ani încoace a apărut ca succesor al lui Miura. Și Miura a jucat un rol important în istoria producătorului, fiind primul model Lambo cu motorul amplasat central. Însă mai erau chestii de îmbunătățit la ea, iar asta a avut în plan Ferruccio Lamborghini atunci când a demarat Proiectul 112, la finalul anilor ‘60. 

Unul dintre lucrurile pe care Ferruccio voia să le îndrepte la Miura era stabilitatea la viteze mari, o problemă cauzată, în mare parte, de transmisia montată în spatele motorului V12, care era dispus transversal. Celelalte aspecte care se doreau a fi îmbunătățite erau ergonomia și calitatea asamblării.

Așa că inginerul Paolo Stanzani – care lucrase, alături de Gian Paolo Dallara și de Bob Wallace la Miura – a rezolvat problema prin amplasarea longitudinală a motorului, iar asta îi permitea să anexeze transmisia în fața unității V12 de 4 litri a lui Miura. În paralel, Marcello Gandini – designerul-șef de la Bertone care dăduse și forma lui Miura – a gândit Proiectul 112 ca un exercițiu de design-pană (wedge design), adică o schimbare radicală de atitudine față de Miura. Gandini este, de altfel, părintele acestui tip de abordare stilistică, pe care îl vedem chiar și pe pick-up-uri în ziua de astăzi, pentru că de ce nu, corect? 

Nu știu cât a înțeles lumea conceptul Alfa Romeo 33 Carabo prezentat la Paris 1968; cert este că s-a îndrăgostit pe loc atunci când a văzut pentru prima dată Lamborghini Countach, în 1971, la Geneva. Avea uși care se deschideau în sus! Fiind prima dată când s-a mai văzut așa ceva, lumea le-a numit „uși Lambo” (Lambo doors). Între noi fie vorba, ar trebui să se numească Alfa doors, pentru că prima dată au apărut pe Carabo.

Așa, da: Countach! Proiectul 112 a fost botezat Countach înaintea debutului din cadrul Salonului Auto de la Geneva. Și ca să nu mai existe dubii că mașina asta a fost inedită din toate punctele de vedere – tehnic, estetic și cultural –, și povestea numelui este cât se poate de atipică.

Gandini își amintește că unul dintre cei care lucrau la mașina-demo pe care o pregăteau pentru Geneva era un lăcătuș tânăr și slobod la gură, care folosea des expresia „countach!” (un fel de „ni, boală!”, dacă ar fi să-l traduc în limba noastră). La fel ca în română, expresia era folosită ca o exclamație de amuzament sau admirație, după caz. 

Și pentru că proiectul la care lucrau avea potențialul să stârnească astfel de reacție în oameni, oamenii s-au gândit să boteze mașina Countach. Nu a fost primul (au existat 350 GT și 400 GT înaintea sa) model de la Lamborghini care să nu fie inspirat din lumea coridei, însă a fost singurul model de succes care să nu fi purtat nume de taur sau de toreador

Da, Countach s-a bucurat de o incredibil de bună recenzie din partea publicului de la Geneva din 1971, acolo unde Lamborghini adusese atât noua sa creație, cât și o versiune îmbunătățită a lui Miura, SuperVeloce. Ambele aveau V12, însă Countach primise o versiune mai mare a motorului, de 5 litri. Denumirea completă a modelului era Countach LP 500, unde LP este acronim pentru longitudinale posteriore

Ferruccio nu spera să scoată cine-știe-ce bani (cu toate că avea nevoie) de pe urma vânzărilor lui Countach, pe care-l vedea ca pe un exercițiu îndrăzneț care punea performanța înaintea confortului și a practicității. Însă a tot avut timp să se gândească, pe parcursul următorilor trei ani – mașina de serie, LP 400, a apărut în 1974 – cum anume vrea să-și promoveze produsului. În final, s-ar răzgândit și l-a cizelat, pentru publicul larg. Mă rog, nu e ca și cum ar fi fost mai ieftin sau ceva, dar măcar dacă dădeai bani în plus primeai și aer condiționat, sau geamuri electrice. 

Și motorul a primit modificări, pentru că prima iterație de stradă avea V12-ul lui Miura, de 4 litri. În timpul testelor preliminare, cel de 5 litri avea năravul să explodeze, așa că Lamborghini a mers pe o formulă deja știută. Dar nici cu motorul mai mic nu te făceai de râs, pentru că mașina avea 345 CP și putea accelera de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde. Viteza maximă? Aproape 300 km/h. Cel puțin teoretic

Faptul că era performantă nu e o surpriză pentru nimeni; nici faptul că era (mai) confortabilă. Dar Countach a fost proiectat să fie și sigur, dovadă fiind rezultatul obținut de LP 400 înainte să intre în producție. În Europa, testul de impact devenise obligatoriu pentru omologare, așa că și Countach a trebuit să-și proptească nasul într-un zid de 110 tone, în numele siguranței. Rezultatele au fost îmbucurătoare. 

Au urmat și versiuni mai puternice. În 1978 a apărut LP 400 S, care se lăuda cu 400 de cai-putere. Asta nu era singura noutate. Mașina avea și aer condiționat mai fiabil, spre exemplu. Dar cel mai important, stătea mai bine pe drum, pentru că era încălțată cu anvelope noi, performante, de la Pirelli: P7. Noile gume, care erau cu mult mai late (315 mm aveau cele de pe spate) și care ofereau aderență considerabil mai bună, au ajutat inginerii să îmbunătățească trenul de rulare cu totul

Din punct de vedere financiar însă, apele erau tulburi de ani buni. Lamborghini a intrat în insolvență în 1978, marca fiind plasată în administrare judiciară în 1980 fraților Mimran, probabil cel mai bun lucru care s-ar fi putut întâmpla în acel moment. Spun asta pentru că oamenii chiar și-au dat interesul să mențină marca pe linia de plutire. Au pompat bani într-o campanie de reabilitare și în extinderea portofoliului. Au încercat să prindă un contract cu Armata SUA, spre exemplu; așa a apărut ciudățenia de LM002

Tot în pedioada Mimran a apărut, în 1982, și Countach 5000 S (sau LP 500 S), care avea un V12 mai mare, de 4,8 litri. Mai important: Countach a trecut oceanul, debutând pe piața din State cu 5000 S. Vânzările acestei versiuni au depășit suma unităților din primele două iterații.

Trei ani mai târziu apare Countach LP 500 S QV (Quattrovalvole), care se mândrește cu V12 de 5,2 litri, cu patru supape pe cilindru, și 455 de cai-putere. În 1988, Lamborghini lansează ediția finală a lui Countach, 25th Anniversary. Atâția ani se împlineau în 1988 de la înființarea Lamborghini Automobili.

Din punct de vedere mecanic, această ultimă iterație a lui Countach era similară cu LP 500 S QV, dar se deosebește prin câteva retușuri estetice și totul standard. Inclusiv un sistem de aer condiționat chiar funcțional. 

Povestea a fost continuată apoi cu Diablo, în 1990 – un model care ar fi trebuit să apară cu doi ani mai devreme, însă noii patroni (Chrysler) ai mărcii italiene erau preocupați cu exploatarea numelui Lamborghini. Din fericire, povestea Lamborghini a mers mai departe și continuă s-o facă, producătorul italian pășind cu încredere în era electrificării.

Urmașul lui Aventador (care e urmașul lui Murcielago, care e urmașul lui Diablo, care la rândul său e urmașul lui Countach) va fi hibrid. Tot cu V12. Și probabil că va purta semnătura wedge pe care străbunicul său a creat-o, până la urmă.

La mulți ani, Countach!

Citește și

Lasă un comentariu