Acasă Editorial Când peisajele nu se mai schimbă

Când peisajele nu se mai schimbă

de Tudor Rus
0 comentarii

Întâi mi-a apărut un link în Messenger. Apoi același link, în Telegram. Am deschis, am citit. N-am reacționat. Tot ce mi-am stors din creier s-a rezumat la o motocicletă și un om. Și în spate peisaje care se schimbau mereu. Mereu altele, mereu același om și o motocicletă.

Apoi am scris câtorva apropiați. Căutam infirmarea. N-am vrut să cred. Nici acum nu cred. Am mers pe Google. Link-ul se transformase în mai multe link-uri. Tot n-am vrut să cred. Apoi am văzut ce postase Cabral și certitudinea crudă m-a lovit.

Din postura de individ fricos speriat de motoare, nu pot decât să-i apreciez pe cei care pleacă la drum călare pe unul. Mai ales în România. Un fel de viteji moderni, motorizați. Cristi e unul dintre puținii moticicliști pe care am avut plăcerea să-i cunosc. Pe Cristi motoarele l-au dus și pe drum, prin Siberia, prin America de Sud, peste tot. Și în online, peste tot.

Am lucrat câțiva ani birou lângă birou. Ai fi zis că e permament în criză de timp. Mereu plecat, mereu ocupat să aleagă trasee, să cântărească oportunități, să planifice următoarea călătorie. Cu pasiune. Și mândrie. Și multă muncă. Mereu calm și calculat, Cristi își găsea timp să-ți dea sfat, cerut sau nu, o mână de ajutor, o recomandare. Dacă te putea ajuta cu ceva, găseai la Cristi. Cu pasiune. Și mândrie. Și multă muncă.

Undeva, brusc, pe un drum ud din Suceava, peisajul nu s-a mai schimbat. Poate ultima imagine pentru Cristi a fost fix cu cerul. Pentru că mereu a știut unde vrea să meargă și ce are de făcut ca să ajungă acolo. De data asta nu el a ales traseul. Dar a plecat așa cum l-au cunoscut mulți: pe motor.

Drum lin, Cristi!

Sincere condoleanțe familiei!

Citește și

Lasă un comentariu