Despre MINI se spune că are harul de a transpune senzația dintr-un kart în automobilele pe care le produce. Countryman este mare, mai mare decât l-ar recomanda numele „mini”. Atunci, cât de fâșneț mai poate fi?
Au ceva micuțele astea, MINI-urile; au ceva care fascinează, atât șoferii cu poftă de senzații condimentate la volan, cât mai ales doamnele și domnișoarele care pun accent important pe modul în care arată, efectiv, vehiculul din portofoliu. Eu judec după prima parte și pot să spun foarte deschis că momentele în care nu m-am bucurat, ca un țânc, de o interacțiune cu un MINI au fost izolate; poate doar atunci când sub capotă se afla câte un D(iesel) care ar fi putut lăsa, lejer, locul unui „benzinar” stors bine de resurse. Atât!
Acum ne vom concentra pe Countryman, cel mai mare MINI. La propriu. Un SUV cu patru portiere veritabile (e bine să precizezi asta dacă te raportezi la istoria companiei), care știe să fie suficient de chic, suficient de golan. Un SUV care știe să scoată untul din cei 178 CP de care este capabil atunci când îl soliciți serios. Revenim aici.
Stopurile „Union Jack”, grila radiatorului redesenată, modele noi de jante sau instrumentarul digital de bord grefat de pe MINI SE, toate aduc o infuzie de prospețime.
Countryman este în a doua parte a vieții, iar pentru asta a fost restilizat și pregătit să fie ceva mai fresh. Însă oricâte modificări ar suferi la exterior, n-are cum să nu iasă bine, căci după reinventarea mărcii și trecerea în portofoliul BMW, mai toate aparițiile au știut să fie de efect, să păstreze aprinsă flacăra originalului, dar să o și alimenteze folosind „combustibili” moderni.
La interior am unele rezerve personale, ca de exemplu faptul că nici măcar un design atât de special și de puternic, precum cel MINI, nu a scăpat de finisajele „piano black”; iar ele sunt prezente la comenzile de pe volan, care îl fac pe acesta să pară din alt film comparativ cu butoanele inspirate din aviație (cel de pornire ori cel pentru selectarea modului de funcționare, de exemplu). Îmi place mult că s-a păstrat, simbolic, tema cadranului circular central, mare, chiar dacă el este doar o ramă pentru un ecran digital care este interfața sistemului multimedia simplist ca design însă bine organizat. Uneori, mai puțin chiar poate reprezenta mai mult.
Mușcați de MINI. Pe viață?
Mi-e foarte, foarte clar că prima tipologie de client pentru Countryman este cea care a rezultat din vechi proprietari de One/Cooper/Cooper S ș.a.. Fie că au fost nevoiți să acceseze mai mult spațiu, fie că au întregit familia din garaj. Desigur, nu sunt singurii, dar mi se pare cea mai naturală evoluție, dacă o privim așa. Apoi, mai sunt și cei care erau fani MINI, însă nu ar fi putut conviețui zilnic doar cu un 3 uși/5 uși. Lor li se mulează perfect un Countryman, clar.
La 1.645 kg, Countryman nu e mini, dar nici foarte greu nu este, de unde și plusul de manevrabilitate.
Dacă în cazurile enumerate e limpede și rapid de înțeles „de ce?”, de ce ar fi altcineva tentat de un SUV MINI? Păi, pentru că oferă o personalitate debordantă, iar oricum ai încerca să-l descrii, cu siguranță nu ai putea să concluzionezi că este anost. Contează asta? Dacă în spatele imaginii stă și un pachet tehnologic interesant, da, contează. Așadar, nu e greu de înțeles că odată pornit pe drumul unui MINI nu ai cum să fii dezamăgit. Ba, din contră, ai toate șansele să cauți să te înscrii și în fan clubul proprietarilor.
Mic călcâi de-al lui Ahile
L-am lăudat, știu, iar asta pe merit. Însă Countryman nu e tocmai perfect. Și aș vrea să începem disecția dinamică din punctul nevralgic, de la călcâiul lui Ahile. Anume, transmisia cu opt rapoarte. De ce? Păi, pentru că MINI face parte din grupul BMW, iar modelele bavarezilor sunt echipate, majoritatea, cu superba transmisie automată cu opt trepte, dezvoltată de ZF. Cum Countryman este un ALL4 (adică soluție constructivă 4×4) derivat dintr-o platformă FWD, a fost utilizată o altă transmisie, de la un alt producător (Aisin), iar acolo se simte lipsa de precizie a ZF-ului care a devenit super plus pentru BMW.
Da, Countryman nu se bucură de cea mai rapidă și precisă transmisie, iar asta se traduce prin momente de întârziere la schimbare sau la plecările mai hotărâte de pe loc (de exemplu atunci când traversezi un drum principal, destul de aglomerat, iar tu prinzi doar o mică portiță în care să te desfășori; nu trebuie să ne gândim doar la plecări furibunde la semafor).
Pe de altă parte, tocmai acele întârzieri par că-i dau lui Countryman Cooper S un caracter de băiat rău, care te smucește puțin spre a te pregăti pentru ce urmează, căci dacă treci în „Sport” și iei la înșirat succesiuni de viraje ajungi pe teritoriul favorit de joacă. Direcția este precisă și foarte plăcută ca feedback, fiindcă nu degeaba sunt trimiterile către karturi. Suspensia este ceva mai dură – sigur, poate fi criticată pe drumurile urbane de foarte proastă calitate – dar perfectă pentru escapadele în care condusul este plăcere, nu doar nevoie.
Ca în cazul oricărui MINI, posibilitățile de personalizare sunt chiar multe. Atât doar că nu e complicat să sporești chiar și cu peste 50% prețul de bază.
Și mai este o chestie atunci când ajungi în scenariul ăsta dinamic. Cei 178 CP par mai mulți. Și nu neapărat raportat la valoare, cât la alte puteri maxime vehiculate de modele concurente. Iar dacă vrei să preiei total controlul și ajungi să comanzi manual transmisia, deja poți discuta despre un SUV care este extrem, extrem de plăcut. De fapt, abia acolo ajungi să descifrezi corect kartul supraponderal. Și-i spun așa nu pentru că ar fi foarte greu, cât pentru gabarit, pentru volumul atipic pentru un MINI.
Însă fix asta îl poate propulsa în inimile utilizatorilor/proprietarilor, că este un kart cu patru locuri veritabile și cu portbagaj în care încap bagaje pentru un concediu decent (450 litri). Iar aici e șmecheria, chiar dacă ea își cere și tributul, care în configurații personalizate spectaculos sare chiar și de 50.000 euro. Chiar dacă sunt mofturi, unele chiar merită!
Date tehnice MINI Cooper S ALL4 Countryman
1.998 cmc, benzină, 178 CP, 4×4, automată 8
7,2 l/100 km, 164 g CO2/km
0-100 km/h în 7,3 s, 222 km/h
de la 35.521 euro, cu TVA