Acasă Auto Volkswagen Tiguan facelift primește versiune sport R cu 320 CP și un hibrid plug-in

Volkswagen Tiguan facelift primește versiune sport R cu 320 CP și un hibrid plug-in

de Știrbu
0 comentarii

Cel mai vândut model Volkswagen din 2019 a primit un facelift. Noul Tiguan primește o variantă de performanță R și o versiune hibrid plug-in.

Volkswagen a prezentat primele imagini și informații cu Volkswagen Tiguan facelift. Cel mai vândut model VW în 2019, Tiguan se bucură acum de un exterior redesenat, de tehnologii actualizate și de motorizări noi.

Una dintre acestea este Tiguan eHybrid, versiunea hibrid plug-in care se laudă cu 245 de cai-putere și 400 Nm și promite o autonomie electrică de până la 50 de kilometri. La fel ca în cazul lui Golf GTE, resursele electrice sunt stocate într-o baterie de 13 kWh, iar viteza maximă în mod electric este limitată la 130 km/h.

Cealaltă noutate din lista de oferte este Tiguan R, versiunea de performanță care stoarce 320 de cai-putere și 420 de Newtoni-metru dintr-un patru-în-linie supraalimentat (unitatea pe care am văzut-o recent și pe Arteon facelift). Pentru maximizarea performanțelor, Tiguan R folosește sistemul de tracțiune integrală 4Motion, suspensii cu amortizoare adaptive și un sistem de frânare mai puternic. Volkswagen nu a publicat cifrele de performanță, însă a menționat că opțional Tiguan R poate primi o evacuare Akrapovič. Scaunele sport, padelele pe volan și inserțiile Carbon Grey sunt incluse în pachetul standard.

Volkswagen s-a rezumat la a prezenta doar aceste două noi motorizări deocamdată, însă a anunțat că motoarele diesel se încadrează în norma de poluare Euro 6d și dispun de un sistem dublu de tratare a gazelor de eșapament pe bază de uree.

La interior, Tiguan primește sistemul de operare Modular Infotainment Matrix 3 (MIB 3) pentru infotainment și dispune acum de un noi comenzi pentru climatizare. Compatibilitatea wireless cu Apple CarPlay și Android Auto fac parte din lista de oferte, la fel și sistemul audio Harman/Kardon de 480 W.

Toate sistemele de siguranță activă sunt acum înglobate în denumirea IQ Drive, iar o noutate pentru Tiguan facelift la acest capitol este Travel Assist, un sistem care permite rularea semi-autonomă până la o viteză de 210 km/h.

Citește și

Lasă un comentariu