Škoda vine în ajutorul utilizatorilor de autovehicule cu serie de sfaturi utile privind dezinfecția mașinii și călătoriile în siguranță în timpul epidemiei de coronavirus.
La momentul scrierii acestui articol, pandemia de coronavirus arată 246.000 de cazuri confirmate și 10.000 de morți. Un vaccin care să ajute la eliminarea sa nu există încă, însă știm că aceasta se transmite în primul rând prin salivă și că se activează odată ce ajunge în plămânii unei persoane.
Măsuri de izolare socială au fost luat peste tot în lume, aceasta fiind cea mai eficientă metodă actuală de a preveni răspândirea infecției și de a evita colapsarea sistemului medical. Aceste măsuri vin, desigur, la pachet cu una dintre cele mai mari provocări economice din ultimii zeci de ani — industrii mari și mici sunt în acest moment în stand-by.
Însă pentru cazurile când trebuie să ieși din casă, e nevoie de o serie de reguli foarte importante pe care trebuie să le urmezi ca să minimalizezi riscul infectării cu coronavirus. Acestea au fost explicate, într-un comunicat, de către medicul-șef Škoda Jana Parmová. În primul rând, trebuie să fii atent la ce atingi și să te asiguri, totodată, că suprafețele sunt dezinfectate.
Cum să cureți (dezinfectezi) mașina
Sigur, sfaturile de mai jos sunt valabile în oricare context, însă cu atât mai importante sunt acum. Componentele pe care trebuie să le dezinfectezi la interior sunt:
- volanul
- maneta schimbătorului de viteze
- levierul frânei de mână
- mânerele ușilor
- butoanele sistemelor radio și de infotainment
- manetele de lângă volan (semnalizare, ștergătoarele de parbriz, tempomat)
- cotiere
- butoanele și levierele pentru ajustarea poziției scaunelor
- ramele ușilor
Zonele pe care trebuie să le dezinfectezi la exterior sunt:
- ramele ușilor
- mânerele ușilor
- mânerul portbagajului
Cât despre ce anume folosim pentru a curăța aceste zone, Consumer Reports recomandă folosirea unor soluții cu concentrație de alcool minimă de 70% (poți folosi chiar soluții pe care le ai deja prin casă); alcoolul izopropilic poate fi folosit fără grijă, întrucât nu deteriorează materialele din autoturism.
Dacă, pentru liniștea ta, vrei să cureți și scaunele (și alte suprafețe moi din mașină), poți folosi alcool pentru tapițerie, cu mențiunea că aceasta nu trebuie îmbibată. Tapițeria din piele (fie că e naturală sau sintetică) trebuie curățată cu grijă, că există riscul de a se decolora dacă insiști cu alcoolul. Pentru a o păstra în stare bună, tapițeria trebuie tratată după curățare cu produse de protejare a pielii.
Nu folosiți niciodată perhidrol (apă oxigenată), de exemplu, deoarece este foarte probabil ca această substanță să deterioreze suprafețele automobilului. Nu folosiți pe ecranele tactile ale mașinii substanțe de curățare ce conțin amoniu.
Sfaturi de călătorie în siguranță
În cazul în care nu călătorești singur, folosirea unei măști de protecție (ideal ar fi una de clasa FFP3) este imperios necesară, în special pentru șoferii de taxi sau alte servicii de transport alternative (Uber, Bolt etc.). În teorie, o persoană este cea mai contagioasă atunci când prezintă simptome evidente ale infectării, însă cel mai bine este să-ți iei măsuri de protecție, întrucât nu i-am dat de cap coronavirusului încă.
O altă măsură bună de prevenție este curățarea regulată a sistemului de aer condiționat, folosind spray-uri specializate (pe care le găsești on-line sau prin benzinării). Apropo de benzinării: dacă trebuie să ajungi aici, ai grijă să dezinfectezi bușonul rezervorului și să te dezinfectezi folosind soluție de mâini după. Aici, dar și în celelalte puncte comerciale, folosește pe cât posibil cardul ca metodă de plată.
Ca să sintetizăm, iată cinci sfaturi pentru a vă spori siguranța în călătoriile cu automobilul:
- Dacă trebuie să călătorești cu mașina, călătorește singur.
-
Dacă nu poți merge singur, protejează-te pe tine și pe ceilalți pasageri cu măști de protecție sau măcar măști medicale. Asigură-te că ai datele de contact ale tuturor celorlalți pasageri.
-
Dezinfectează-ți bine mașina. Concentrează-te asupra locurilor pe care le atingi cel mai des. Nu uita să te speli pe mâini!
-
Folosește materiale de protecție: măști medicale și măști de protecție. Este posibil să găsești o mască medicală și în trusa de prim ajutor.
-
Alimentează în siguranță. Folosește metode de plată contactless și aplicații mobile, ori de câte ori e posibil.


