Următoarea generație Volkswagen Passat este programat pentru debut în 2023 și, conform surselor, va fi oferit și în versiune electrică.
Tiguan este tătucul familiei Volkswagen atunci când privești la numărul de unități vândute, însă numele Golf și Passat încă ating corzi sensibile, fiind două dintre cele mai stimate modele din gama producătorului. Cel din urmă este cel mai vândut sedan de clasă medie din istorie, cu mai bine de 30 de milioane de unități comercializate. Așa că atunci când auzim ceva despre noua generație, tindem să ciulim urechile.
Cele mai noi vești vin din presa britanică, surse apropiate Autocar spunând că cea de-a noua generație Passat va debuta comercial peste nici trei ani. Noul Volkswagen Passat va fi construit pe platforma MQB și va avea similitudini tehnice cu Škoda Superb. Platforma îmbunătățită va oferi în continuare sisteme de propulsie atât 4×4 cât și cu punte față motrică și va primi ansambluri de propulsie microhibride, hibride plug-in și chiar electrice.
Designul următoarei generații a fost deja terminat, spun sursele Autocar, și se va concentra pe polivalență, prioritatea fiind pusă pe spațiu — atât pentru pasageri cât și de depozitare. Dacă va adopta un design de liftback (precum Superb) sau dacă va continua ca un sedan de clasă medie clasic rămâne de văzut. Cert este că versiunea break va rămâne în gamă, indiferent de schimbările pe care le-ar suferi sedanul.
Debutul noii generații Passat (cunoscut ca B9) marchează un moment important în istoria modelului: nu se va mai fabrica la fabrica Emden, acolo unde a fost asamblat în ultimii 36 de ani. Uzina de la Emden va trece printr-un amplu proces de reconstrucție și va fi transformată în linie de producție pentru SUV-ul electric Volkswagen ID.4.
