Acasă Auto Încărcare pân’ la mare: E.ON România a montat o stație de 77kW la Fundulea

Încărcare pân’ la mare: E.ON România a montat o stație de 77kW la Fundulea

de Știrbu
0 comentarii

E.ON România a dat în folosință o nouă stație de încărcare rapidă, de 77 kW, la Fundulea. Este a 18-a stație de acest fel din țară.

E.ON a inaugurat stația de încărcare cu numărul 18 din proiectul de extindere a infrastructurii pentru mașini electrice de la noi din țară. Aceasta se află la Fundulea, în parcarea Penny Market, unul dintre partenerii E.ON în proiectul E-NEXT.

Prin E-NEXT se urmărește montarea, în România, a 40 de stații de încărcare rapidă pe principalele coridoare europene. În ansamblul european, numărul acestora va ajunge la 222 de stații de încărcare rapidă și 30 de stații de încărcare ultra-rapidă, în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România. Rețeaua E.ON România include stații în județele Bacău, Constanța, Harghita, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Vâlcea, dar și în București.

Noua stație de încărcare de la Fundulea, de 77 kW, se alătură terminalelor fast charge de 50 kW (CCS, CHAdeMO) și celui cu curent alternativ, de 22 kW (Type 2). Aceasta permite încărcarea mașinilor electrice (până la 80% din baterie) în circa 40 de minute.

Următoarea stație — și ultima din acest an — pe care o va instala E.ON va fi în parcarea Penny Market din Lugoj.

Citește și

Lasă un comentariu