Audi a introdus în gama lui Q8 și două motorizări hibride de tip plug-in, 55 TFSI e quattro și 60 TFSI e quattro.
Audi Q8 este disponibil acum cu încă două motorizări, ambele PHEV: 55 TFSI e quattro și 60 TFSI e quattro. Ambele au la bază motorul pe benzină, de 3 litri, cu 340 de cai-putere și 450 de Newtoni-metru, ajutat de un motor electric alimentat de o baterie cu capacitate de 17,8 kWh. Aceasta se încarcă de la sursă de 7,4 kW și necesită, spune Audi, circa două ore și jumătate pentru o încărcare completă a bateriei.
Q8 55 TFSI e quattro dispune de 381 de cai-putere și o autonomie electrică de până la 47 de kilometri. Sprintul 0-100 km/h este bifat în 5,8 secunde, iar viteza maximă este de 240 km/h. În mod pur electric, viteza maximă este limitată la 135 km/h.
Versiunea mai puternică, Q8 60 TFSI e quattro, are 462 de cai-putere și promite o autonomie electrică maximă de 45 de kilometri. În mod deloc surprinzător, acesta este și mai iute în accelerație: 0-100 km/h în 5,4 secunde. Vitezele maxime își păstrează aceleași valori.









