În luna Septembrie, cota de piață din România pentru electrice și hibride a atins un nou record: 7,7%, echivalentul a 827 de exemplare vândute.
Piața de mașini noi pare că s-a dezmorțit de-a binelea în Septembrie, când au fost înmatriculate aproape 11.000 de unități — o creștere de 80%. Segmentul electricelor și hibridelor s-a bucurat și el de o creștere considerabilă în vânzări, atingând o cotă de piață record de 7,7%, cu 0,6% mai mult decât în luna August.
În Septembrie în România au fost înmatriculate 827 de mașini electrice și hibride — aici vorbim doar de plug-in și de self charging, nu și de micro-hibride. Privind în ansamblu, în 2020 s-au înmatriculat la noi în țară până acum aproape 5.400 de electrice și hibride. Cota de piață în acest interval a fost de 6,4%, cu 2,3% mai mult decât în aceeași perioadă (Ianuarie-Septembrie) a anului trecut.
Mașinile pe benzină au dominat și în Septembrie vânzările de mașini noi din România, cu o cotă de piață de 71,1% — echivalentul a 7.667 de unități vândute. Doar 2.284 de dieseluri s-au vândut în această lună la noi în țară; cota de piață pentru autoturismele pe motorină este de 21,2%.
Dominația benzinarelor este evidentă și atunci când analizăm intervalul Ianuarie-Septembrie. Românii au cumpărat 55.700 de mașini pe benzină (cotă de piață de 66,6%) și doar 22.539 de dieseluri, număr care corespunde unei cote de piață de 27%.
