Vizitatorii ediţiei din acest an a BMW Motorrad Days se pot aştepta să vadă, pe lângă multe puncte de atracţie din lumea motocicletelor, un unicat adevărat: BMW X7 Pickup.
Conversia unică a fost realizată de 12 stagiari din cadrul BMW Group în colaborare cu diviziile de Construcţie a Conceptelor de Vehicule şi Tehnologie a Modelului de la uzina BMW din München.
În doar zece luni, cei 12 stagiari din departamentele de caroserii şi mecanica automobilului, mecatronica automobilului şi construcţia tehnică a modelului au transformat conceptul într-un automobil complet funcţional, omologat pentru şosea, cu calitatea unui show car.
Acest BMW X7 Pick-up are la bază versiunea X7 xDrive40i (3.0 litri benzină cu 340 CP), iar la interior poate acomoda doar 5 pasageri (X7 oferă standard locuri pentru 7 persoane). În spatele cabinei pasagerilor, BMW X7 Pick-up dispune de o zonă cargo generoasă. Lungimea spaţiului de încărcare variază de 140 cm (închis) la 200 cm (deschis). Datorită utilizării inteligente a CFRP la componentele acoperişului, uşile spate şi capota spate, a fost posibilă reducerea suplimentară a masei cu 200 de kilograme faţă de modelul de serie.
Oficialii BMW au confirmat că nu este planificată o implementare de serie pentru acest unicat.






















