Renault a prezentat noul Alaskan, primul pick-up global dezvoltat de producătorul francez. Pentru început, Renault Alaskan o să poată fi comandat doar pe clienții din piața din America Latină (asemeni lui Duster Oroch), însă pe viitor îl vom vedea și în Europa.
Renault Alaskan are un design inspirat de conceptul prezentat în urmă cu un an și integrează și o serie de elemente pe care le vedem în gama europeană a francezilor. Vorbim despre grila frontală, despre logo-ul față și despre luminile de zi desenate sub forma literei C.
La interior, Renault Alaskan are un ecran de 5 inchi în locul clasicului panou de bord, iar consola centrală găzduiește un sistem multimedia cu un display de 7 inchi.
Sub capotă, Renault Alaskan va fi oferit cu motorul de 2,3 litri diesel de 160 și 190 de cai putere. De asemenea, Renault oferă și un benzinar de 2,5 litri, însă cel mai probabil acesta nu va ajunge în Europa. Motoarele vor fi cuplate fie la o cutie manuală, fie la una automată cu șase trepte, iar tracțiunea integrală este opțională.
Renault Alaskan are o capacitate de încărcare de o tonă, iar capacitatea de tractare ajunge la 3,5 tone.


















