MINI Countryman Cooper S E All4. Nu, nu s-a plimbat pisica pe tastatură, ci acesta-i este numele complet. Un MINI cu alimentare dublă, de la pompă și de la priză, o privire înspre viitorul mărcii britanice.
În câteva luni vom publica un test cu primul MINI complet electric. Nu e vreo promisiune. Încă nu avem un plan concret în acest sens, însă este mersul firesc al lucrurilor. A fost lansat, îl așteptăm în România, îl vom testa pentru voi. Până atunci, am făcut un alt test cu modelul care va face mai ușoară trecerea de la automobilele cu sisteme clasice – să le spunem – la cele care se vor adăpa din „pompa de curent”.
Chiar astăzi poți să mergi în showroom-urile MINI și să pleci de acolo cu un hibrid. Este vorba despre versiunea S E a SUV ului Contryman. Cumva, pe orice parte ai întoarce această creație, personal mi se pare că este una rezultată din curentul hipster. E dandy, la modă, cool, eye catching sau cum vreți să-i mai spuneți. Și ar fi fost oricum așa doar pentru că este MINI, dar fiind vorba și de un sistem de propulsie electrificat, ei bine, deja jucăm în altă ligă.
Modelul cu nume lung este o derivație dintr-unul proiectat în primă fază fără a anticipa era electrificării. Inginerii pricepuți au pus cap la cap un motor termic de 1,5 litri (136 CP) cu unul electric de tracțiune (65 kW), le-au combinat „forțele” și au obținut un maxim de 165 kW/224 CP (și 385 Nm). Minunat, dacă stăm să ne gândim că MINI este o marcă orientată clar către plăcerea condusului.
Hibrid serios, nu doar cu numele
Se poartă micro-hibrizii sau automobilele mild-hybrid, mai corect spus; chiar noi scriem des despre ele. Sunt versiuni eficiente, care ajută modelele să îndeplinească normele de poluare din ce în ce mai exigente. Countryman S E este chiar mai mult de atât, fiind un hibrid paralel, adică motoru-i electric din componența sistemului de propulsie nu doar asistă performanța celui termic, ci o poate înlocui. În regimuri de funcționare moderate, ochiosul ăsta se poate deplasa în ritm de EV (pur electric) până la – zice MINI – 56 kilometri. Ei, nu e chiar atât de simplu, dar cred că puțin peste 30 km sunt plauzibili.
Nu e o distanță suficientă pentru a acoperi necesarul unui utilizator în București, zilnic, cred eu, însă în provincie sunt convins că sunt automobiliști care s-ar încadra la această valoare și ar putea rula strict electric (există, în acest sens, un mod „eDRIVE” care poate fi accesat de la un buton dedicat, de pe consola de bord). Important este să „alimentezi” de la o stație de putere sau chiar de la priza normală (eventual acasă) pentru că recuperarea de energie în timpul exploatării este limitată și nu poate încărca bateria decât până la valori modeste. De fapt, așa cum este și normal în cazul unui PHEV.
În cazul rulării eDRIVE, consumul oficial este de 13,5-13,7 kWh/100km, dar în condiții atmosferice relativ potrivnice, adică iarna, acesta va crește nițel. În regim hibrid, cu intervențiile la limită ale motorului termic, Countryman S E promite un consum de benzină de doar 2 l/100 km.
Aici e bine să explicăm puțin, pentru că valoarea aceasta utopică se referă la prima sută de kilometri parcursă după încărcarea completă a bateriei de 7,6 kWh (relativ mică, dar eficientă la încărcare), când, teoretic, mai bine de jumătate de distanță ar fi parcursă doar electric. În realitate, conlucrarea sistemului hibrid poate duce valoarea de consum într-un punct în care ar echivala matematic cu cel al unui motor diesel. Cam pe acolo este miza.
Kart sau nu?
Despre MINI se spune, chiar și oficial, că îți provoacă plăcere în mers, la volan, la fel de intrigant precum un kart. Se mai păstrează senzația asta? Ei bine, da. În după-amiaza în care l-am preluat la test am fost nevoit să mă „plantez” în traficul infernal de București aflat la sfârșitul programului de muncă. Countryman S E a considerat de la sine că nu e nevoie decât de motorul electric. Și deși mă mișcam în deplină liniște, în habitaclu era o petrecere între mine și sistemul audio care-mi reproducea un concert live al unei trupe de rock serioase.
Ce imagine or fi avut cei din exterior cu mașina care se deplasa super silențios, iar șoferul agitat maxim, dând din cap? De ce am amintit asta? Păi, pentru că Countryman S E este foarte plăcut de condus chiar și când n-ai toți cei 224 CP la dispoziție. Direcția este tare, cumunicativă, cu trimitere la karturi, iar trenul de rulare nu e cel mai rafinat din lume. În sensul bun, căci MINI are un drum de la care nu trebuie să se abată. Dacă vrei mai mult, există un mod Sport, în care totul se desfășoară incredibil de bine, iar tu te simți ca-ntr-o mașină de gabarit mai mic decât un SUV destul de corpolent.
Oricum ai da-o, în orice regim, acest MINI știe să te facă să te simți bine, dacă-i ești pasager. E o senzație pe care nu o găsești în multe hibride și pe care, anticipez deja, o vei reîntâlni într-o formă similară în MINI-ul complet electric. Până atunci, Countryman este una dintre puținele mașini care i-ar determina pe cei care s-au îndrăgostit iremediabil de trotinetele electrice să-i mai dea o șansă și automobilului. Este și acesta un segment de clientelă ce nu trebuie ignorat.

































