Acasă Știri Permisele care expiră în următoarea perioadă vor rămâne valabile încă 90 de zile

Permisele care expiră în următoarea perioadă vor rămâne valabile încă 90 de zile

de Știrbu
0 comentarii

Permisele de conducere care expriră în următoarea perioadă își vor păstra valabilitatea. Acestea vor trebui reînnoite în termen de 90 de zile de la ieșirea din starea de urgență.

Conform celei mai recente ordonanțe de urgență, emise de Guvernul României la data de 24 Martie 2020, cetățenii trebuie să evite pe cât posibil deplasarea în afara locuinței, ceea ce înseamnă că preschimbarea unui permis de conducere nu mai este, așadar, o prioritate. Și, în mod oficial, nici măcar o obligație.

Ordonanța militară menționează că actele de identitate (CI, pașaport, permis de conducere) vor putea fi înlocuite după ce trece perioada de urgență, în termen de maximul 90 de zile. S-a luat, așadar, în considerare faptul că vor exista numeroase persoane aflate în această situație și că un termen de trei luni este fezabil, pentru a nu supraaglomera ghișeele imediat ce perioada de criză se va fi încheiat.

România a intrat în stare de urgență la data de 16 Martie, pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă evoluția epidemiei o va impune, aceasta va fi prelungită, succesiv, câte 30 de zile.

La momentul scrierii acestui articol, în România se înregistrau 1.029 de cazuri confirmate, cu o creștere de 128 de noi cazuri în doar 24 de ore. Numărul de decese asociate acestui virus a ajuns la 18.

Citește și

Lasă un comentariu