Audi a prezentat primele imagini și informații cu noua adiție în gama A6 Avant. 55 TFSI e quattro promite autonomie pur electrică de 51 de kilometri.
Gama de oferte pentru Audi A6 Avant — și, în același timp, gama de oferte electrificate din Ingolstadt — a fost astăzi extinsă cu 55 TFSI e quattro, un plug-in hibrid de familie care bucură atât prin resurse de putere cât și prin abilitățile sale eco.
Sub capota noului model PHEV de la Audi lucrează în parteneriat o unitate termică TFSI de 2 litri, cu 252 de cai-putere, și un motor electric cu 105 kW (143 CP). Ansamblul propulsor oferă un total de 367 de cai-putere și un cuplu motor de 500 de Newtoni-metru.
În cifre de performanță, Audi A6 Avant 55 TFSI e quattro sprintează de la 0 la 100 km/h în 5,7 secunde și până la o viteză maximă (limitată electronic) de 250 km/h. În mod pur electric, viteza maximă este de 135 km/h.
Apropo de mod electric: bateria de 14,1 kWh îi permite lui A6 Avant o autonomie electrică de până la 51 de kilometri, spune producătorul. Încărcarea se poate face la priză de 7,4 kW, iar o reîncărcare completă durează circa două ore și jumătate.
Cu excepția accelerației 0-100 km/h — care este cu 0,1 secunde mai lentă pentru break — sunt similare cu A6 55 TFSI e quattro (versiunea berlină), prezentat în toamna anului trecut.










