Primele patru Divo comandate sunt gata, iar Bugatti a hotărât să ni le arate și nouă. Totodată, am aflat că personalizarea unui Bugatti e floare la ureche.
Ai observat că nu trece zi în care să nu te îngrijorezi de orice gând îți iese în cale? Ne-am gândit că un exercițiu bun ar fi să-ți imaginezi că ești proprietar de Bugatti Divo (poți să alegi și alt model, dacă ăsta nu-ți place) și că trebuie să-ți configurezi mașina. Nu, nu-ți face griji că n-o să nimești combinațiile, pentru că experții în imagine de la Bugatti n-o să te lase să o scrântești… decât dacă ții tu neapărat.
„Clienții vin deseori cu ideile lor, precum simboluri ale familiei, steaguri naționale, logourile create de ei sau teme cromatice proprii. Apoi încercăm să implementăm ideile în mod tehnic. Unii clienți aleg pielea și tapițeria în așa fel încât să se asorteze cu geanta sau cu perechea de încălțări preferată,” ne spune Laure Beneteau, manager de vânzări și operațiuni la Bugatti.
Echipa de consultanță în personalizare (formată din 15 experți în diferite arii) te va îndruma pe calea cea dreaptă, sau în cazul acesta pe calea cu cel mai frumos estetic. Singurele condiții care nu suportă negociere sunt: să nu schimbe logoul Bugatti și să nu altereze atributele de siguranță ale mașinii. Laure ne mai împărtășește și faptul că majoritatea clienților de Divo mai au modele Bugatti în garaj (firește), așa că deja le cunoaște preferințele.
Apropo de preferințe: gusturile diferă în funcție de regiune. Spre exemplu, clienții din Asia preferă culori neobișnuite, în timp ce europenii sunt mai triști rafinați și merg pe nuanțe mai reținute. Cei din America și din Orientul Mijlociu nu se dau în lături și aleg combinații țipătoare și culori extravagante.
Cât despre Divo, Laure a dezvăluit că două treimi dintre clienți au preferat să-și personalizeze mașina. Restul probabil au fost atrași doar de performanțe, cine știe: toate variațiunile de Chiron sunt animate de motorul W16 de 8 litri cu 1.500 de cai-putere, însă Divo se mândrește că știe să-i și strunească bine, fiind cel mai dinamic dintre Bugatti-urile actuale.
Bugatti Divo se va produce în 40 de unități, fiecare dintre acestea pornind de la suma de 5 milioane de euro. Este abia al treilea cel mai scump model produs pe platforma actuală.








