Acasă Auto Știința aerodinamicii: așa arată cel mai rapid Volkswagen din istorie

Știința aerodinamicii: așa arată cel mai rapid Volkswagen din istorie

de Știrbu
0 comentarii

Aerodinamica nu mai este de mult un factor mistic. Volkswagen ne reamintește de proiectul ARVW de acum 40 de ani, cel mai aerodinamic VW produs vreodată.

Designul unei mașini moderne ascunde sub formele sale ore întregi de studiu aerodinamic. Și nu te gândi că aerodinamica e folosită doar pentru performanță — așa cum am văzut în cazul lui Koenigsegg Jesko Absolut, care se laudă cu un coeficient de frecare de 0,278 Cd. Aerodinamica este importantă și pentru eficiență la consum — un atribut cu atât mai important pentru o mașină electrică. (Tesla Model 3 are un Cd de 0,23, iar Porsche Taycan, de până la 0,22).

ARVW, cel mai rapid și mai aerodinamic Volkswagen produs vreodată

Coeficientul aerodinamic al mașinilor moderne se învârte în jurul valorii de 0,3 Cd, mas o menos. Ceea ce face cu atât mai impresionant prototipul ARVW dezvoltat de Volkswagen acum patru decenii, care avea un coeficient de frecare de doar 0,15 Cd.

A fost doar un experiment, pentru a testa eficiența formelor streamline, așa că designerii nu s-au dat în lături de a veni cu modificări extreme. Rezultatul a fost un vehicul cu un singur loc, înalt de 84 de centimetri și cu o lățime de 109 centimetri și a cărui formă tăia aerul mai bine decât orice altceva.

ARVW, cel mai rapid și mai aerodinamic Volkswagen produs vreodată

Scopul pe atunci a fost obținerea unui record de viteză, așa că pe coadă avea amplasate aripi verticale, pentru stabilitate la viteză mare. Cât despre eliminarea portanței părții din față, soluția a fost două aripioare laterale.

ARVW (prescurtare de la Aerodynamic Research Volkswagen) era pus în mișcare de un motor de 2,4 litri, cu 180 de cai-putere. De răcirea radiatorului se ocupa fanta imensă din botul mașinii, iar turbosuflanta era răcită cu apă.

Volkswagen a dus, în Octombrie 1980, prototipul ARVW pe pista de la Nardo, pentru teste de viteză. A plecat de acolo cu două recorduri. Viteza maximă atinsă a fost de 362 km/h.

Volkswagen ARVW, cel ma

Experiența învățată din dezvoltarea lui ARVW a fost transpusă ulterior într-un alt proiect, XL1 — materializarea dorinței lui Ferdinand Piëch de a face un autovehicul care să consume nu mai mult de 1 litru de carburant la 100 de kilometri. XL1 are un coeficient aerodinamic de 0,19.

Citește și

Lasă un comentariu