Tocmai s-a împlinit un sfert de veac de la debutul sistemului de siguranță ESP, acum obligatoriu pe mai toate mașinile moderne.
Cu toate că încă mai avem câteva lucruri de întreptat pe ici, pe colo, trăim în acest moment în viitorul pe care și l-au imaginat cei dinaintea noastră. Și, din nou, cu toate că ne-am obișnuit cu minunile tehnologiei atât de mult încât ne trântim telefoanele dacă pierd semnal și se întrerupe pentru o secundă vizionarea pe YouTube, nu putem să ignorăm faptul că suntem înconjurați de minunată tehnologie. În cea mai mare parte minunată, cel puțin.
Să luăm, spre exemplu, ESP-ul, sistemul pe care-l găsim pe 82% din toate mașinile noi din lume și care a salvat circa 15.000 de vieți în 25 de ani de existență, și a prevenit aproape 500.000 de accidente cu vătămări corporale — ne spune dezvoltatorul original al ESP-ului, Bosch.
„Dezvoltarea programului de stabilitate electronică a fost o etapă importantă către «viziunea noastră zero», de eliminare a accidentelor rutiere fatale”, a declarat Harald Kroeger, membru în consiliul de administrație Bosch.
250 de milioane de unități mai târziu, putem să conchidem cu toții că s-ar putea ca accidentele mortale să fie mai degrabă din vina șoferului decât a siguranței mașinii în care se află. Dar să lăsăm discuția asta pentru altă dată. Important este că ESP și-a făcut treaba de fiecare dată când a fost solicitat și a diminuat semnificativ numărul de accidente fatale. ESP (pe numele său complet Electronic Stability Program) poate preveni până la 80% din totalul accidentelor produse pe fondul derapării.
Creat pentru testul elanului, debut pe Clasa S
Testul elanului este acum proba de eschivă agresivă la care este supusă o mașină — mai precis modul în care reușește aceasta să urmeze direcția dorită de șofer. Denumirea a devenit populară pentru că în 1997 durduliul Clasa A s-a dat de-a rostogolul încercând să-l parcurgă. Însă numele (sugestiv) al acestuia s-a născut din dorința de a evita elani și să scapi și cu viață eventual. Sună comic, până când te trezești în față cu un animal aproape la fel de (dacă nu mai) greu ca mașina ta, pe care vrei să-l eviți; ca mai apoi să-ți dai seama că manevra de eschivă a destabilizat mașina în așa hal încât mergi mai mult de-a latul și cu spatele decât cu fața.
Dezvoltarea tehnologiei ESP a început în ’80, printr-un efort comun al Bosch și Daimler-Benz. Ușor ironic, dacă te gândești la ce s-a întâmplat cu Clasa A ulterior. Prima mașină de serie care să dispună de ESP a fost Clasa S 600 Coupé (W140), odată cu faceliftul din 1995. O generație cunoscută atât ca „mașina inginerului” (pentru că era super-sofisticată) cât și ca „o cărămidă pe roți” (pentru că era mărișoară). Daimler a turnat bani cu nemiluita în W140, iar rezultatul a fost o mașină cu 25% mai scumpă decât generația anterioară dar și cu atât de multe noutăți tehnice și tehnologice (apărute la facelift) încât și-a câștigat liniștit locul în Hall of Fame-ul industriei auto.
ESP, alături de farurile cu xenon, airbagurile laterale, ștergătoarele automate au debutat pe acest model. Clasa S a fost dintotdeauna unul dintre antemergătorii din industrie, așa cum și următorul promite a fi.
Cum funționează ESP-ul
Dar să revenim la eroul din acest articol, ESP-ul, și să-l explicăm un pic. (Dacă nu ai răbdare să citești, aruncă un ochi pe clipul de mai jos, unde este exemplificat frumos). Pe scurt, ESP-ul are mai mulți senzori de înregistrare a anumitor parametri ai mașinii: viteza fiecărei roți, gradul de rotire a mașinii în jurul axului vertical, unghiul de bracare al volanului. Și stă cu ochii pe toate acestea non-stop, de 25 de ori pe secundă.
Corelând toate aceste informații, unitatea de control a ESP-ului depistează astfel situațiile în care mașina se rotește mai mult sau mai agresiv decât ar trebui (supravirarea) sau mult mai puțin decât e necesar (subvirarea). În cazul vreunuia dintre aceste două scenarii, ESP-ul colaborează cu ABS-ul și cu sistemul de control al tracțiunii pentru a stabiliza mașina și a ajuta șoferul să recapete aderență și direcție.
Poate că nu ar trebui să spun asta, dar vreau să fiu sigur că nu există confuzii: ESP-ul nu poate să facă minuni, așa că dacă anvelopele tale sunt talpă de opincă, nu-ți pune toate speranțele în tehnologia minunată din mașina ta.
Aplicațiile ESP-ului s-au extins, de-a lungul timpului, pentru ca tu să poți să pleci în rampă fără să omori ambreiajul, sau să poți coborî o pantă alunecoasă fără să te faci sanie prin blocarea roților. Da, Hill Start și Hill Descend sunt tot nepoți de-ai ESP-ului. Sistemul contribuie acum și la rularea în siguranță cu pilotul automat adaptiv.
