Mercedes-Benz a prezentat sistemul de infotainment MBUX care va echipa următoarea generație Clasa S. Așa cum te-ai fi așteptat, este puternic digitalizat.
Mercedes-Benz Clasa S este văzut ca un antemergător al tehnologiei din domeniul auto, iar nemți nu vor să dezamăgească, așa că următoarea generație a limuzinei de lux va avea nu unul, nu două, ci cinci ecrane. Și un instrumentar de bord 3D. Și head-up display cu realitate augmentată. Dar să le luăm pe rând.
Comparativ cu generația actuală, dispunerea ecranelor pe bord este diferită. În spatele volanului găsești un ecran (cel mai probabil de 12,3 inch) care joacă rol de instrumentar de bord a cărui grafică este oferită în patru teme diferite: Discreet, Sporty, Exclusive și Classic. Și pentru că vorbim de noua Clasă S, afișajul va fi 3D.
Tot în fața șoferului, (dar proiectat) pe parbriz, va fi instalat (opțional) un head-up display cu realitate augmentată, care proiectează pe ecran informații diverse, de la viteză la indicații de orientare și notificări privind traficul din fața ta. Tehnologia a fost deja testată pe Clasa A și pe EQC, doar că aici nu erau proiectate pe parbriz ci afișate pe ecranele din interior.
Ecranul central nu va mai fi o prelungire a celui din spatele volanului; nici măcar nu va avea aceeași configurație, întinzându-se pe verticală. Diagonala acestuia va fi de 12,8 inch, spune Mercedes-Benz. Comunicarea cu mașina se va face fie prin gesturi, fie vocal, sau prin butoanele tactile de pe volan. Apropo de comenzi clasice, noua Clasă S s-a cam debarasat de ele; comparativ cu generația anterioară, are cu 27 de butoane mai puțin. Până și comenzile pentru climatizare au trecut în digital, cu mențiunea că acestea vor putea fi accesate oricând, fiind fixate în partea de jos a ecranului central.
Celelalte trei ecrane sunt destinate pasagerilor din spate și vor fi, mai mult ca sigur, opționale. Dacă ești genul care călătorește singur sau dacă ești Joachim Phoenix în Her, atunci vei găsi mai mult ca utilă funcția Chit-Chat a asistentului digital Hey Mercedes, care îți va putea ține de urât în 27 de limbi diferite.
Acesta este prima din cele trei „întâlniri” cu Clasa S prin care Mercedes-Benz ne pregătește pentru noul lor vârf de gamă. Următoarele vor fi pe 29 Iulie (când ne vor fi prezentate sistemele de siguranță) și pe 12 August (când vom vedea pentru prima dată interiorul).















