Mercedes-Benz a publicat prețurile pentru România al monovolumului electric EQV, care promite o autonomie de până la 405 kilometri.
La mai bine de jumătate de an de când l-am văzut pentru prima dată în versiune de serie, Mercedes-Benz EQV ajunge și pe piața din România.
În cazul în care ai și uitat cu ce se mândrește, să facem o trecere în revistă a cifrelor importante: monovolumul electric de la Mercedes-Benz bazat pe Clasa V este animat de un motor electric cu 204 cai-putere (150 kW) și 362 de Newtoni-metru. Acumulatorul are capacitatea de 90 kWh și îi conferă lui EQV o autonomie teoretică de până la 405 kilometri. Consumul mediu mixt declarat de producător este de 26,3 kWh/100 km. La capitolul încărcare, EQV se poate alimenta și de la surse de până la 110 kW.
Noul Mercedes-Benz EQV este disponibil în două versiuni de lungime, de 5,14 metri (și ampatament de 3,2 metri) și 5,35 metri (cu ampatament de 3,43 metri). Indiferent de versiunea aleasă, EQV poate găzdui maxim șase pasageri și dispune de un volum al portbagajului de 1.030 de litri.
Așa cum îi șade bine unui monolovum premium, EQV vine echipat în standard — pe lângă finisajele specifice segmentului — cu volan îmbrăcat în piele, scaune față încălzite, oglinzi electrice cu degivrare și cu ștergătoare automate.
Prețul de pornire în România pentru Mercedes-Benz EQV este de 73.878 € pentru versiunea cu ampatament scurt și de 74.643 € pentru cea cu ampatament lung.









