Să porți steagul României ca unic reprezentant la Jocurile Paralimpice reprezintă deja subiect pentru o carte. O carte cu câteva sute de pagini în care literele se grăbesc să descrie efortul fizic și psihic de a face performanță la scară mondială, cu un handicap care pe unii îi țintuiește la pat toată viața. Dar nu e cazul aici. Pentru că Mihaiță Papară este unul dintre sportivii care și-au depășit condiția. Iar eroii ca el, deși puțini, au fost reuniți sub egida campaniei „Start Your Impossible”, inaugurată în anul 2018, la nivel global, de către Toyota. Implicit în România, există un loc unde sunt descrise eforturile unor astfel de oameni către normalitate.
Rubrica „People” a revistei 4x4Wheels pune astfel o cărămidă la poveștile frumoase ale sportivilor paralimpici. Bineînțeles, poveștile frumoase sunt scrise de învingători, iar Mihăiță Papară a știut asta încă de când a pus piciorul și proteza pe placa de snowboard. Depășirea handicapului fizic și curajul l-au transformat pe tânărul din Harghita într-un sportiv de talie mondială.
Au trecut aproape 15 ani de la accidentul de mașină care a schimbat decisiv macazul vieții sale, însă Mihăiță Papară nu a transformat automobilul într-o fobie. „În primele zile de recuperare acasă, după ce ieșisem din spital, jucam ore întregi Need For Speed”. Ieșind din casă, a înțeles rapid cât de mult l-ar putea ajuta mașina în recuperarea mobilității sale. E drept, l-a ajutat și un taximetrist mai puțin altruist.
„La numai câteva luni de la accident, în martie 2006, în Miercurea Ciuc, ninsese mult și orașul era înzăpezit. Trebuia să merg la tehnicianul care îmi făcea atunci o proteză, dar un taximetrist a refuzat să intre cu mașina încă 100 de metri printre blocuri, pe o stradă cu gropi mari și șanțuri adânci în gheață. Pentru orice mașină ar fi fost o joacă, dar pentru mine acei metri de gheață, într-un picior, au fost groaznici”.
A fost momentul în care Mihăița a înțeles că o mașină i-ar schimba viața. Din nou. De data asta într-o direcție pozitivă.
Un Toyota Yaris, cărăuș pentru echipament
Prima mașină a fost un Renault Twingo, cu care a făcut mai multe excursii de mii de kilometri prin Europa. Apoi, „din 2013 până în 2018 am avut o Toyota Yaris. Foarte fiabilă, foarte eficientă. Am fost de mai multe ori cu ea în Alpi, pentru antrenamente sau competiții. Era amuzant să văd că putem pune plăci de snowboard, echipament complet, bagaje de iarnă și să avem în continuare confort pentru deplasări de mai mult de o mie de kilometri”.
Așa se face că, încă de prin 2013, Mihaiță Papară a intuit partenerul de mobilitate al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Implicit brandul care susține mobilitatea Comitetului Național Paralimpic din România până în anul 2024. De altfel, sunt vreo 10 ani de când Toyota susține la nivel global Comitetul Olimpic și Paralimpic Internațional.
Mihăiță Papară s-a urcat pe o placă de snowboard la scurt timp după accident. A înțeles rapid că e calea spre libertate deplină și, după multă muncă, în 2015 devenea membru al Echipei Paralimpice de Iarnă a României. Trei ani mai târziu, reprezenta România la Jocurile Paralimpice de Iarnă, desfășurate în Coreea de Sud.
„Asemeni Jocurilor Olimpice, ele sunt organizate din patru în patru ani și au loc, de regulă, la două săptămâni după încheierea Jocurilor Olimpice. Jocurile Paralimpice se desfășoară în exact aceleași condiții, locații și infrasctructură cu Jocurile Olimpice. Concurăm pe aceleași pârtii, în cazul snowboardului și schiului, ori pe aceleași stadioane, în cazul unor sporturi de vară. Mâncăm la aceeași cantină, locuim în același sat olimpic, folosim aceleași stadioane pentru ceremoniile de deschidere și închidere. Premierea se desfășoară în aceleași arene, privim aceleași catarge pe care sunt înălțate steagurile la premiere”, povestește sportivul.
O mare familie
L-am întrebat pe Mihăiță care este atmosfera și starea de spirit a sportivilor în cadrul unei competiții, iar el mi-a răspuns clar: „Efervescentă. Plină de energie pozitivă, de concentrare pe obținerea celui mai bun rezultat posibil”. Însă, chiar dacă mulți se cunosc de ani buni și se consideră „o mare familie” există momente în care spiritul de competiție primează.
„În traseul de concurs fiecare atlet luptă pentru șansa de a obține o medalie pe care să o aducă celor de acasă. Așa că, da, se pot vedea și încrâncenare, tensiuni, orgolii, uneori duse la extrem. Pentru că este un sentiment de mândrie și de împlinire de nedescris să poți urca pe cea mai mare scenă sportivă a lumii și să te bați de la egal la egal cu cei mai buni. Să poți defila în culorile tale, sub steagul tău, reprezentând familia ta și țara ta.”
