Polestar, brandul electric de performanță de la Volvo, a demarat o campanie de rechemare pentru circa 2.200 de unități Polestar 2.
Polestar își recheamă la service toate unitățile 2, primul model electric din portofoliul său. Polestar 2 este un sedan care promite 408 cai-putere, tracțiune integrală și, mulțumită bateriei de 78 kWh, o autonomie electrică maximă de 500 de kilometri. Asta atunci când funcționează în parametri normali.
Însă mai mulți clienți s-au plâns că mașinile lor au probleme. Unii au semnalat că sedanul are momente când rămâne fără putere, alții au acuzat că mașina s-a oprit din funcționare, chiar în timp ce se afla în mers. Inginerii au analizat problemele și au constatat că software-ul este cel care creează astfel de situații, așa că au chemat în service toate mașinile produse până în acest moment, circa 2.200.
Din fericire, niciun incident cauzat de software-ul problematic al lui Polestar 2 nu a provocat accidente.
