De ce n-ar fi și un SUV eco, fie chiar cu motor diesel? Știu că ultima perioadă ne trimite cu gândul preponderent spre automobilele electrice, însă eu cred că e bine să nu ignorăm soluțiile viabile din jurul nostru.
Când am programat testul cu BMW X3 xDrive20d eram convins că acesta va fi publicat în revista noastră soră, 4x4Wheels; aceasta era intenția, cel puțin. Doar că după un drum de aproximativ 1.000 de kilometri am schimbat macazul și am considerat că SUV-ul cu certificat de naștere bavarez merită o „disecție” și din perspectiva EcoWheels. Mai ales că eu sunt dintre cei care au convingerea că ideea de „eco” nu ar trebui s-o excludă din start pe cea „diesel”.
Există loc sub soare pentru toată lumea, după cum bine se spune, mai ales în lumea vehiculelor (și) de familie. Iar X3 este — iar acum nu este prima dată când o spun — una dintre cele mai echilibrate opțiuni de acest fel din lumea auto. E drept, o variantă deloc ieftină, ca să fim corecți, dar cu un raport preț/calitate onest pentru segmentul premium.
Mai bine organizat decât X1, acest X3 este suficient de ofertant la capitolul spațiu pentru a deveni redutabil chiar și în fața noului (și cumva prea marelui) X5. Practic, echilibrat.
Spațiu? Avem din belșug, mai ales pentru cei care au nevoie pentru ocupanții de pe banchetă. Portbagajul poate trece testul oricărei familii care are obiceiul de a pleca de acasă și cu „purcel și cățel” — 550 de litri în configurație normală, dar dacă pliezi bancheta în scop utilitar, poți să te „întinzi” până pe la 1.600 litri.
Interiorul este desenat frumos, cu accent pe ergonomie, însă fără a epata prin artificii prea moderne. Aroganța supremă, dacă putem glumi așa, este reprezentată de sistemul de comandă prin gesturi (pentru sistemul audio, de exemplu). Ca linie generală, ca și exteriorul mașinii, s-a păstrat o tentă clasică, germană, cum bine-i șade unui BMW. Asta transformă X3 și într-un foarte bun automobil de companie, acolo unde este cazul.
xDrive20d
Motorizările diesel de ultimă generație nu sunt pe cât de blamat își doresc câte unii. Sigur, nu spun că nu produc emisii deloc prietenoase cu mediul, însă în cantități mai mult decât decente. Cred că de la acest considerent ar trebui să pornească și cei care au îmbrățișat mult prea repede și pe nemestecate stigmatizarea acestor motoare.
Avem aici o variantă foarte populară, atât în cazul lui X3 cât și pentru multe alte modele BMW. 2 litri și 190 CP, 400 Nm (de la 1.750 rot/min), plus un consum care poate rămâne de o singură cifră înainte de virgulă chiar și în mediul urban. Practic, o soluție tot încercată, garantată, și mai mult decât viabilă. La asta se adaugă și emisiile de CO2 decente, de 154 g/km, iar xDrive20d nu mai este chiar atât de greu de încadrat într-un areal eco.
Într-un regim de exploatare echilibrat, modelul poate obține un consum mixt de motorină de aproximativ 8 l/100 km. Deloc rău la o greutate de 1,9 tone.
Dar, poate că marele atu al lui X3 este transmisia automată cu opt rapoarte, altă soluție devenită clasică în ultimii ani. Deși nu e tocmai ușurel, având de cărat cele 1,9 tone ale sale, transmisia stoarce excelent tot potențialul motorului de 2 litri. Schimbările sunt rapide și foarte eficiente, iar consumul nu are decât de câștigat din această împerechere optimizată foarte bine.
Pentru plăcerea șoferului
Sunt destule SUV-uri care nu sunt interesante pentru condus — un aspect de care mulți șoferi pasionați se tem, am observat — dar BMW știe să pună suficientă „magie” în modelele sale cât să le transforme în alegeri primordiale din acest punct de vedere. Și chiar și un diesel de 2 litri se poate dovedi suficient de vivace și de intrigant, la pachet cu un tren de rulare setat foarte bine.
Ținuta de drum este mai echilibrată ca oricând în cazul unui BMW, în sensul că nu vor fi vorbe la proces nici de la cei care caută confortul dincolo de orice, dar nici de la cei care dau oricând kilometrii drepți de pe autostrăzi pe cei mai alambicați de pe drumurile de munte, de exemplu. Așa se face că BMW mușcă acum dintr-o felie care, până nu demult, era cam acaparată de către cei de la Mercedes-Benz. Cea a confortului rafinat. Și din acest punct de vedere X3 este, așa cum i-am spus încă din titlu, echilibrat.
Mai nou, versiunea xDrive20d vine echipată cu un sistem micro-hibrid de 48 volți, care produce 8 kW și are o baterie de acumulatori de 0,53 kWh.
Personal, m-am împăcat cel mai bine cu el în modul de funcționare Sport, deși la drum lung am încercat setarea Eco Pro, cea mai cinstită pentru motorina din rezervor. Totuși, în Sport are acel nerv pe care îl aștepți de la un model al casei.
Iar ca și cum nu era deja un vehicul foarte bine balansat între performanțe, consum și emisii, mai nou BMW oferă un sistem electric suplimentar de 48 de volți (practic, o micro-hibridizare) pentru această unitate termică. Așadar, e foarte clar că va mai există viață și pentru diesel, poate chiar o perioadă bună de timp. E și normal așa, din moment de infrastructura va rămâne ani de zile călcâiul lui Ahile în misiunea de electrificare auto a Terrei.
Nu e prima dată când îmi place BMW X3 și nici prima când o recunosc franc. Mintea mi-a rămas la o interacțiune cu versiunea xDrive M40i, o benzină care oferă 360 CP, dar care aduce în mariajul cu proprietarul un motor de 3 litri. X3 xDrive20d rămâne, încă, cea mai bună mână pe care o poți juca în segment. Zic eu!
Date tehnice BMW X3 xDrive20d
• 1.995 cmc, motorină, 190 CP, 4×4, automată 8 trepte • 5,9 l/100 km, 154 g CO2/km • 0-100 km/h în 7,9 s, 213 km/h • de la 48.909 euro, cu TVA
Text publicat în revista EcoWheels numărul 18






















