Acasă Știri Opel a publicat primul clip de prezentare pentru Ampera-e

Opel a publicat primul clip de prezentare pentru Ampera-e

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Deși abia a fost expus în cadrul Salonului Auto de la Paris, noul Opel Ampera-e a și primit un spot de promovare. Modelul va fi disponibil în Europa începând cu primăvara anului viitor.

Modelul electric pregătit de germani folosește o baterie de 60 kWh și promite o autonomie de până la 500 de kilometri.

Accelerația de la 0 la 50 km/h are loc în 3,2 secunde, iar sprintul 80 – 120 km/h se desfășoară în 4,5 secunde. Viteza maximă este limitată de producător la 150 km/h. Și toate aceste valori sunt oferite de un motor electric de 204 CP și 320 Nm.

Iar dacă aceste atuuri nu v-au convins, ar trebui să vă spunem că Opel Ampera-e vine cu un portbagaj al cărui volum ajunge la 381 de litri, valoare suficientă pentru bagajele unei familii într-o călătorie de weekend.

Citește și

Lasă un comentariu