Mașinile electrificate devin din ce în ce mai interesante pentru clienții din Europa, iar vânzările din acest sector demonstrează lucrurile spuse mai sus. În luna septembrie, vânzările de mașini electrice și hibride de tip plug-in a atins un nivel record.
Aproximativ 33.700 de astfel de mașini au fost comercializate la nivelul Europei, în creștere cu 32% față de aceeași lună a anului trecut. Totodată, numărul de mașini electrificate de acest gen vândute în septembrie 2017 s-a apropiat foarte mult de recordul din decembrie 2015 (33.800 de exemplare).
Tesla Model S se plasează pe prima poziție în topul vânzărilor cu 2.527 de exemplare. Urmează Renault Zoe cu 2.306 unități și Tesla Model X cu 2.137 de exemplare. Outlander PHEV a trecut și el de 2.080 de unități. Volkswagen e-Golf și BMW i3 au reușit și ele să treacă de pragul de 2.000 de unități vândute.
