Tesla a anunțat debutul în gamă a celei mai accesibile versiuni Model 3: varianta mult-așteptată cu un preț de 35.000 de dolari.
Producătorul de peste Ocean a amânat de nenumărate ori lansarea acestei versiuni, oferind în gamă doar variante superioare și, bineînțeles, mai scumpe.
Pe piața americană, această versiune se numește Standard și are o autonomie de 354 de kilometri, conform standarului EPA, un standard care oferă valori mult mai apropiate de cele reale. Dotările anunțate pe versiunea de 35.000 de euro nu sunt unele foarte generoase. Amintim de scaune cu reglaj manual, sistem audio de bază, navigație standard și patru porturi USB.
Tesla propune și varianta Standard Range Plus cu o autonomie de 386 de kilometri (EPA). În Europa, Model 3 Standard ar putea ajunge în aproximativ 6 luni, iar prețul va fi considerabil mai mare ca urmare a taxelor vamale și a taxelor practicate de fiecare stat în parte.


