La nivel național există un număr de 11.000 de service-uri autorizate. Dar la acestea se mai adaugă alte 10.000 de service-uri care activează fără forme legale complete.
Într-o astfel de piață destul de generoasă atât ca volum, cât și ca nivel de câștiguri, apare nevoia de profesioniști, iar meseria de vopsitor și tinichigiu auto este a doua cea mai căutată din sector (poziția secundă în ceea ce privește raportul cerere de piață profesionalizată și existența personalului calificat). De aceea, Policolor a dat naștere competiției Vopsitorul Anului în România.
Anul acesta, 234 de profesioniști au intrat în competiție, însă doar zece dintre aceștia au ajuns în marea finală, etapă care s-a desfășurat la București pe 25 octombrie.
Cei zece vopsitori au avut de înfruntat mai multe probe: mixarea unei vopsele speciale și aplicarea ei cu cele mai bune pistoale de vopsit.

Performanțele celor zece finaliști au fost atent evaluate de un juriu internațional format din șase specialiști.

La finalul competiției, pe baza punctajului obținut, Adrian Marius Dumitrescut a fost câștigătorul Vopsitorul Anului în România.
„Într-o industrie vastă, rolul calității ar trebui să devină esențial. Iar atâta timp cât companiile auto se întrec în a lansa noi modele pe piață, Policolor, alături de cele mai importante mărci din industria de reparații auto, este interesată de ceea ce se întâmplă cu aceste mașini, odată ce își fac primele vizite în service-uri”, a declarat Cristian Tache, director național de vânzări B2B Policolor Auto.

Piața națională de vopsea auto are un volum de 7.000 de tone pe an, dintre care 6.000 de tone sunt în zona vopsea OEM (de fabrică, utilizată la producția mașinilor noi Ford, Dacia, Renault). Restul de o mie de tone o reprezintă vopseaua ready mix și pigmenții utilizați în toate reparațiile și retușurile de vopsitorie realizate în service-uri, conform unui studiu realizat recent de Interbiz.
Piața de vopseluri este estimată la 47.4 milioane de euro, dintre care 33.2 milioane OEM și 14.2 milioane autorefinish (via magazinele de retail și service-uri).
Foto – Pixabay
