BMW Group investeşte aproximativ 400 de milioane de euro în uzina auto din Dingolfing pentru producţia BMW iNEXT. Prin aceasta, cel mai mare centru european de producţie va fi pregătit pentru fabricarea de modele BMW electrice şi autonome.
Odată cu lansarea BMW iNEXT în 2021, uzina din Dingolfing va fi capabilă să producă combinaţia potrivită de automobile electrice, modele plug-in hybrid sau maşini cu motoare termice conform cererii şi evoluţiei pieţii. Și toate acestea doar pe o singură linie de asamblare.
„Datorită structurilor noastre flexibile de producţie, uzinele noastre sunt echipate ideal pentru a îndeplini cele mai diverse cereri ale pieţei”, a explicat Milan Nedeljkovic, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil în cadrul departamentului de producție.
Pregătirile au început deja încă din luna august, când producția a fost oprită pentru patru săptămâni pentru a permite uzinei să efectueze o serie de activități de construcție și remodelare.
