Ford contribuie la combaterea efectelor coronavirusului printr-o serie de acțiuni. Una dintre ele: achiziționarea unui aparat de testare COVID-19.
Ford România se alătură mărcilor care încearcă să contribuie în comunitățile locale pentru a combate efectele coronavirusului. La momentul scrierii acestui articol, în România erau confirmate 4.761 de cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, și 209 decese asociate infecției COVID-19. 528 de persoane s-au recuperat.
Producătorul american a anunțat că a achiziționat și livrat la Craiova un aparat de testare COVID-19, care va deservi întreaga regiune Oltenia. La această acțiune au contribuit, pe lângă Ford Motor Company Fund (latura filantropică Ford), Fundația Ion Țiriac și Asociația Rotary Craiova Probitas. Prin punerea în folosință a acestui aparat, se vor putea testa până la 300 de persoane pe zi, de 10 ori mai mult decât până acum.
O altă acțiune Ford România a fost organizarea unei caravane umanitare care a distribuit ajutoare alimentare pentru 400 de persoane din satele și comunele mai multor județe: Dolj, Brașov, Cluj. Logistica este asigurată de distribuitorii autorizați Ford Autonovex (Brașov), RMB Inter Auto (Cluj) și Plusauto (Craiova), dar și de membrii Napoca Rally Academy.
Nu în ultimul rând, Ford pune la dispoziția Direcției de Sănătate Publică din țară 25 de autoturisme.
„Este foarte important ca în această perioadă să fim alături de cei care au nevoie de sprijin, fie că este vorba despre cei aflați în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19, fie că vorbim despre persoane aflate în izolare, bătrâni și familii nevoiașe care au nevoie de alimente. Datorăm foarte mult comunității noastre, iar prin intermediul acestor acțiuni suntem alături în continuare de angajații noștri și de întreaga comunitate din România”, a declarat Ian Pearson, Președinte Ford România și Director al fabricii Ford din Craiova.




