Pony car-ul Ford Mustang și-a deschis noi orizonturi odată cu globalizarea vânzărilor, iar acum nu mai contentește să culeagă roadele popularității.
Nu există om de pe lumea asta care să nu fi auzit de Ford Mustang. Probabil. Asta cu atât mai puțin în ultimii cinci ani, odată cu lansarea celei de-a opta generații (în 2015), când Mustang a început să fie comercializat pe mai multe piețe din lume; în 146 de țări, mai precis.
Din 2015 încoace, an de an Mustang se laudă cu vânzări impresionante, așa cum îi stă bine celui mai bine vândut coupe sportiv din lume. În 2019, pony car-ul american și-a mai însușit un titlu: cea mai vândută sportivă din lume.
Cifrele relevate de experții analitici de la IHS Markit arată că în 2019 și-au găsit proprietar nu mai puțin de 102.090 de unități Mustang — un an în care cererea s-a dublat în Franța și Polonia și a crescut cu o treime în Germania. Anul trecut, Ford a vândut 9.900 de Mustang-uri în Europa.
„Suntem mândri de creșterea hergheliei de Mustangi și de cea a versiunilor de peformanță”, a declarat Jim Farley, Chief Operating Officer la Ford Motor Company. „Din Suedia în Shanghai, din ce în ce mai mulți entuziaști se bucură de senzația de libertate și de spirit american în aceste noi modele Mustang. Suntem onorați să deservim — de 56 de ani — clientela noastră, entuziaștii și fanii.”
Cel mai bun an pentru Mustang a fost cel imediat de după lansare: în 2016, Ford a vândut peste 150.000 de unități. De-a lungul ultimilor cinci ani, Ford a comercializat 633.000 de exemplare Mustang.
Numele acesta este acum asociat și cu primul vehicul electric de serie al producătorului american, Mustang Mach-E. Nu știm cât contribuie numele la popularitatea SUV-ului electric Ford, însă producția pe 2021 (de 50.000 de unități) a lui Mustang Mach-E este rezervată în proporție de 80% — se bucură de 40.000 de comenzi.
