Acasă Auto Jeep Wrangler 4XE: hibrid plug-in cu 381 CP și autonomie 40 km

Jeep Wrangler 4XE: hibrid plug-in cu 381 CP și autonomie 40 km

de Știrbu
0 comentarii

Nu știm dacă a cerut cineva un Wrangler cu încărcare la priză, însă Jeep l-a și introdus în gama de oferte. Acesta este Wrangler 4XE.

Jeep a anunțat recent că va introduce, începând cu anul viitor, și o versiune hibridă cu încărcare la priză pentru Wrangler: 4XE. Acesta se alătură lui Renegade 4XE și Compass 4XE.

Aceasta folosește drept componentă cu ardere internă motorul pe benzină, de 2 litri, ajutat de două motoare electrice. Puterea totală a sistemului hibrid este de 381 de cai-putere și 687 de Newtoni-metru, resurse trimise tuturor roților printr-o transmisie automată cu opt trepte.

Motorul electric este hrănit de o baterie de 17 kWh care promite să-i confere lui Wrangler 4xe o autonomie de 40 de kilometri (EPA; poate chiar 50 de kilometri în standardul WLTP).

0-96 km/h se întâmplă în circa 6 secunde, pentru cine întreabă, dar cifrele relevante sunt desigur cele care au legătură cu zona off-road. Din punct de vedere tehnic, echipările disponibile pe Wrangler sunt transferate și la Wrangler 4XE, așa că hibridul își păstrează liniștit insigna Trail Rated. Unghiul de atac al lui Wrangler 4XE este de 44 de grade, cel de degajare, de 35,6 grade, iar garda la sol este de 27,4 centimetri. Adâncimea maximă a vadului: 76 de centimetri.

Wrangler 4XE va fi disponibil în Europa, SUA și China la începutul anului viitor.

Citește și

Lasă un comentariu