O lege nescrisă spune că orice lucru devine mai serios dacă îi dai un nume. Așa că Ford a creat o întreagă strategie de antifonare a mașinilor sale: Whisper.
Un Ford Anglia din 1966 are un nivel de zgomot în habitaclu de 89 de decibeli. Prin comparație, un Ford Kuga Plug-in Hybrid din 2020 are doar 69 de decibeli la rulare. Ambele măsurate în mers, la 50 km/h, în treapta a treia.
Faptul că mașinile au devenit mai silențioase în ultima jumătate de secol s-ar putea să nu vină ca o surpriză. Multe lucruri li s-au întâmplat mașinilor în această ultimă perioadă: unele au renunțat chiar și la motor termic.
Ceea ce, apropo, ridică problema antifonării la un alt nivel. Dacă încă nu ai avut ocazia să rulezi electric, prima dată o să ți se pară foarte straniu să auzi atât de puternic zgomotul anvelopelor. E doar o chestine de percepție, dar una cu mare impact asupra pasagerilor.
Există mai multe metode prin care poți face un habitaclu mai silențios: poți să îndeși zeci de kilograme de material absorbant fonic în mașină, așa cum face spre exemplu Rolls-Royce. Poți să folosești un sistem de anulare a undelor de joasă frecvență — cum ar fi Active Noise Cancellation de la Ford.
Sau poți să iei la puricat mașina și să îmbunătățești elementele care lasă zgomotul să intre și să se propage prin habitaclu. În cazul lui Kuga, scuturile de antifonare de sub caroseria mașinii au fost reglate aerodinamic. Pielea scaunelor a primit perforații doar pentru a nu mai fi atât de netedă (pentru că asta creează o suprafață plană care nu mai absoarbe sunetul). Găurile prin care trec cablurile electrice dintr-un compartiment în altul au fost micșorate.
Inginerii Ford s-au distrat doi ani testând 70 de anvelope diferite pe toate suprafețele de rulare, în toate condițiile meteo, ca să o descopere pe cea mai silențioasă.
Și uite-așa, dragi prieteni, Kuga a ajuns să fie cu 25% mai silențios decât un Ford din 1966.
Ca idee, o diferență de 10 dB în plus sau în minus îți face creierul să creadă că zgomotul este de două ori mai mare/mic. Micile diferențe contribuie, aici, la marile rezultate.
