Acasă Auto Program de carantină: cum decurge o zi din viața șefului Bugatti

Program de carantină: cum decurge o zi din viața șefului Bugatti

de Știrbu
0 comentarii

Carantina COVID-19 afectează aproape 2 miliarde de oameni. În cazul în care te întrebi cum rezistă șefii cei mari, iată programul lui Stefan Winkelmann, CEO la Bugatti.

La tine cum decurge o zi de carantină? E ușor? Normal că nu e, pentru că nu ne-am confruntat niciodată cu situația în care să trăiești ca și cum ar fi weekend, dar în același timp să ai de lucru. Secretul este urmarea unui program, pe stilul nemțesc, așa cum face de exemplu și Stephan Winkelmann, președintele Bugatti.

„Chiar dacă acum lucrez de acasă la fel ca mulți alți angajați, nicio zi nu mai e la fel în această perioadă. Totuși, mulțumită procedeelor și a canalelor de comunicare digitale, suntem în stare să lucrăm și să continuăm dezvoltarea hyper-sportivelor noastre”, explică Winkelmann.

Președintele Bugatti manageriază acum compania de acasă (Strasbourg, Franța), dar de două ori pe săptămână călătorește la Molsheim — la 26 de kilometri depărtare — pentru a se întâlni cu lucrătorii din atelier. Dar să ne întoarcem la ce face atunci când nu are drumuri de făcut.

Păi, se trezește la 7 dimineața, se întremează cu un mic-dejun ușor și o oră și jumătate se pune la curent cu știrile zilei, urmărind în special ariile Politică și Business. La 8:30 începe sesiunea de citit emailuri și totodată primul meeting pe Skype, cu comitetul directorial. Sesiunile Skype continuă până la prânz cu departamentele Dezvoltare, Vânzări, Design și Marketing. La ora 12:00 ia o pauză de masă prelungită, pentru prânz, știri și lecturat emailuri.

Stephan Winkelmann, președintele Bugatti

La 14:00 începe a doua sesiune de telefoane și ședințe, în care nu spune că se ceartă cu angajații, dar meționează: „Pentru mine, aceste ședințe sunt captivante pentru că te fac să întrezărești puterea și creativitatea companiei noastre. Discuțiile se pot încinge uneori. Însă, din experiența proprie, știu că fix aceste tipuri de divergențe conduc la cele mai bune rezultate.”

La ora 19:00 pune capăt zilei de lucru și face „fitness de anduranță”. Pentru că sălile de sport și piscinele sunt închise acum, iese la alergat și face exerciții cardio. La 21:00, mai abuzează telefonul încă o oră, de data aceasta cu apeluri către familie și prietenii internaționali.

La 22:00, încheie ziua cu o sesiune de lectură. „Pentru mine, singurul beneficiu al izolării este că am mai mult timp să citesc seara. De regulă citesc două cărți în paralel, una de ficțiune și alta non-fiction.”

Și da, este acceptabil social să purtăm gulerul cămășii peste sacou când lucrăm de acasă. Sperăm că exemplul dat de Winkelmann îi va ajuta pe cei care încă nu și-au definitivat un program zilnic de carantină.

Citește și

Lasă un comentariu