Acasă EcoWheels Test Renault Clio: Vedeta orașului

Test Renault Clio: Vedeta orașului

de Bogdan Mirică
0 comentarii

Renault ne-a invitat în Portugalia pentru a vedea ce s-a schimbat la noua generație Clio, cel mai vândut model din istoria constructorului francez și cea mai populară mașină de oraș din lume.

Întâlnirea cu cel mai vândut model Renault din istorie poate fi copleșitoare. În primul rând pentru că se desfășoară în Portugalia, iar vara deja aruncă 36 de grade la umbră. În al doilea rând pentru că a cincea generație Clio este atât de iubită în România, încât fiecare cuvânt pe care îl voi scrie aici va fi analizat cu lupa de fanii brandului.

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Cel mai vândut model de segment B la nivel global a depășit deja pragul de 15 milioane de exemplare livrate, asta și pentru că generația anterioară a fost un adevărat best-seller.

Prin urmare, așteptările au fost fixate foarte sus pentru noul Clio. Francezii au știut asta și au dezvoltat totul pe o platformă nouă, gata să primească electrificare chiar de anul viitor, când modelul va fi disponibil cu o versiune hibridă. Va fi vorba despre un motor de 1.6 litri benzină, aspirat, completat de două motoare electrice, dintre care unul folosit pe post de generator. Ansamblul va fi completat de o baterie mică, de numai 1.2 kWh, cu celule preluate de la Zoe, care va putea garanta o rulare urbană în mod electric în proporție de 80%.

Renault Clio are motoare noi

Dar până în 2020, când vom face cunoștință cu noul Clio E-Tech, haideți să vorbim despre motorizările convenționale. Subcompacta franceză dispune în continuare de două dieseluri, derivate din eternul 1.5 dCi. Unul are 85 de cai, iar celălalt 115. Odată cu noua generație, Renault a făcut curățenie generală sub capotă și a renunțat la motorul de 0.9 litri în favoarea unuia de un litru. Acesta poate oferi 65 sau 75 de cai în versiunile aspirate, sau 100 de cai în versiunea turbo. Pe aceasta am testat-o și eu în Portugalia, pe lângă micul orășel Evora. Propulsorul vine, pe lângă cei 100 de cai, și cu un cuplu de 160 Nm, livrat ușor cam târziu. Însă, valoarea sa este suficientă pentru o rulare alertă prin oraș și în afara lui.

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Agregatul cu trei cilindri, mult mai rafinat decât vechiul 0.9 și cu mai puține vibrații la repornirea sistemului start-stop, își pierde din elan atunci când ajungeți pe autostradă. Aici gâfâie și e nevoie de timp pentru a planifica depășirile. Mult mai vânjos mi s-a părut motorul de 1.3 litri benzină, disponibil și el în ofertă, cu 130 de cai putere și cutie EDC cu dublu ambreiaj. Este același motor de 130 de cai putere pe care Alianța Renault-Nissan l-a dezvoltat împreună cu Daimler și care este instalat și pe Dacia Duster.

Revenind la motorul de un litru turbo, trebuie să vă spun că el poate fi asociat în standard unei cutii manuale cu cinci rapoarte, care a câștigat mult la capitolul precizie și cursivitate. Opțional, clienții pot comanda și o cutie automată de tip CVT, o premieră pentru gama lui Clio.

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Am probat mașina doar în regim extraruban, pe drumuri naționale și pe autostradă, deci pot să vă numai o valoare de consum extraurbană. A fost o surpriză plăcută pentru un motor de 100 de cai putere benzină, care nu a fost deloc menajat: 6.8 litri/100 de kilometri.

Cel mai mare ecran instalat pe un Renault

Dacă la nivel estetic noul Clio arată ca un Megane care a intrat la apă, dar cu mai multe opțiuni de personalizare (11 culori de caroserie, acoperiș contrastant, jante de până la 17 inch), la interior modelul francez are parte de o adevărată revoluție. Privind cu atenție o să observăm un volan redesenat, mult mai arătos. Sub acesta avem un nou modul pentru controlul sistemului audio. În spatele volanului există un display de 7 inch, cu multe informații, uneori greu de citit. Însă, în viitorul apropiat, va fi introdus un display complet digital de 10 inch.

Noul Renault Clio interior

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

În centrul planșei de bord există cel mai mare ecran instalat în prezent pe un Renault. Este o tabletă de 9.3 inch, cu o grafică excepțională, dar care se mișcă ușor cam greoi. Simțul tactil nu este excelent și nici puterea de procesare. Din fericire, noul Renault Clio nu renunță la butoane. Ele sunt așezate sub forma unor clape de pian, ca la Dacia Duster. De altfel, și controlul climatizării și levierul schimbătorului ne aduc aminte de Duster. Calitatea materialelor este foarte bună, zonele cu care interacționezi cel mai des fiind îmbrăcate într-un plastic moale. Tocmai acest aspect este arma seducției în duel cu Volkswagen Polo sau Seat Ibiza.

Noul Renault Clio interior

Noul Renault Clio

Noua generație vine și cu o suspensie recalibrată, care anulează mult mai bine interacțiunea cu o suprafață de rulare defectuoasă. Nu transmite zgomot la interior și rămâne destul de confortabilă chiar și atunci când optați pentru jante de 17 inch. Bineînțeles, ruliul se face simțit pe viraje. Direcția nu este nici ea foarte precisă, dar garantează o manevrabilitate fantastică în zonele urbane.

În concluzie, Renault Clio rămâne una dintre cele mai bune mașini urbane ale momentului, cu multă tehnologie, un design atrăgător și o gamă de motoare extrem de competitivă.

Noul Renault Clio

Noul Renault Clio

Citește și

Lasă un comentariu