Noul Jaguar I-Pace este primul SUV electric european. Modelul a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Geneva și are două motoare electrice care produc 400 de cai putere.
Mulțumită unei baterii de 90 kWh, autonomia lui I-Pace este de 480 de kilometri în ciclul WLTP. Acum, Jaguar anunță că 200 de exemplare I-Pace vor defila pe aeroportul din Heathrow, ceal mai mare din Europa.
Modelele vor fi folosite pentru a transporta călătorii care tranzitează aeroportul din Heathrow. Pentru început, doar 50 de exemplare vor fi livrate, urmând ca restul de 150 de unități să ajungă în următoarele 12 luni.
