Acasă Știri Bentley Continental GT Mulliner Convertible: joie de vivre în 400.000 de cusături

Bentley Continental GT Mulliner Convertible: joie de vivre în 400.000 de cusături

de Știrbu
0 comentarii
  • Și tocmai când ne gândeam că un Bentley nu poate fi mai opulent decât cum ne este arătat prin modelele din gama actuală, britanicii aduc la Geneva 2020 o versiune Mulliner pentru Continental GT Convertible, plină de motive diamantate și șlefuită până la perfecțiune.

Este ușor să recunoști pe stradă un Bentley Continental, și este la fel de ușor să-ți dai seama dacă este chiar vârful de gamă semnat de divizia Mulliner: grila și admisiile laterale au un design (numit Double Diamond) care amintește de structura diamantelor.

La o privire mai atentă, și blocurile optice frontale poartă detalii care trimit către lumea șlefuitorilor de diamante. Pachetul exterior este completat de jantele cu diametrul de 22 de inch și una dintre cele 61 de nuanțe de caroserie pe care producătorul le pune la dispoziție clienților.

Interior croit manual

Punctul principal de atracție în cazul lui Continental GT Mulliner Convertible îl reprezintă, firește, interiorul – marcat de aceeași tematică Double Diamond. Maeștrii din Crewe lucrează 18 luni la realizarea cusăturilor cu care este ornat din abundență acest GT special. Interiorul este, așadar, manufacturat, și se laudă cu 400.000 de puncte de cusătură.

Până și metalul care îmbracă tunelul median poartă tematica diamantată, iar în centrul său este plasat un ceas Breitling. Pe lista de dotări este inclus și sistemul audio Naim, de 2.200 de wați, cu 18 incinte și două transductoare Active Bass. Pentru interior, clienții pot alege dintre opt teme tricromatice diferite.

Bentley nu a dezvăluit încă prețul pentru Continental GT Mulliner Convertible dar o etichetă de preț de peste 250.000 de euro nu ar surprinde probabil pe nimeni.

Citește și

Lasă un comentariu