Acasă Auto Hyundai a vândut mai multe electrice în Aprilie decât în tot anul 2019

Hyundai a vândut mai multe electrice în Aprilie decât în tot anul 2019

de Știrbu
0 comentarii

La capitolul vânzări de mașini electrice, Hyundai a reușit performanța de a comercializa într-o lună mai mult decât într-un an. Cu 36% mai mult chiar.

În timp ce industria auto a fost puternic afectată de criza COVID-19, piața electricelor pare să ia avânt considerabil și să mai diminueze din handicap. În România, spre exemplu, s-au vândut în primul trimestru cu 27% mai multe electrice decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Una dintre surprize, am arătat atunci, este Hyundai, care a vândut în intervalul Ian-Mar 2020 cu 500% mai mult decât cu un an în urmă. Sigur, 12 mașini nu arată impresionant, însă creșterea de cinci ori mai mare indică un interes crescut pentru electricele coreenilor — în momentul de față, gama de oferte electice Hyundai este constituită din Kona și Ioniq.

La fel de impresionantă este și evoluția în luna Aprilie, când Hyundai a comercializat în România cu 36% mai multe electrice decât în tot anul 2019. Câte mașini s-au comercializat în total în 2019? Cu 36% mai puțin decât în Aprilie 2020.

Nu avem cifre clare în acest sens, dar important nu ar fi numărul, ci faptul că interesul românilor pentru electricele Hyundai este din ce în ce mai mare.

„În contextul social pe care îl traversăm, preocuparea noastră principală este de a asigura cele mai bune servicii clienților noștri, în condiții de maximă siguranță”, a declarat Teodor Brusalis, Director Executiv al Hyundai Auto Romania.

Citește și

Lasă un comentariu