Acasă Auto Cum a luat naștere marca de automobile smart: de la o idee Swatch, la un vehicul electric

Cum a luat naștere marca de automobile smart: de la o idee Swatch, la un vehicul electric

de Radu Gurămultă
0 comentarii

Este una dintre mărcile auto care are foarte mulți admiratori, chiar dacă oferă o gamă concentrată de produse. Viitorul este cât se poate de promițător, pornit pe calea electrificării complete, dar povestea smart a fost una care s-a întrevăzut a fi de succes încă de la începuturi. Facem o incursiune în trecutul și prezentul smart, pentru a înțelege mai bine ceea ce urmează.

Nu sunt multe mărci de automobile care să fie privite cu la fel de multă simpatie precum smart, chiar dacă discutăm despre un producător care abia își trăiește tinerețea și care nu poate afișa o istorie impresionantă, întinsă pe zeci și zeci de ani. Sunt mai puțin de 30 de când am făcut cunoștință cu smart, însă impactul avut în lumea auto a fost invers proporțional cu dimensiunea modelelor.

Primul meu contact cu un smart, acum mai bine de zece ani, a fost unul extrem de amuzant. Deși discutăm despre un pui de mașină, am avut probleme în momentul în care am vrut să o parchez lateral. Pentru că mintea mea pur și simplu refuza să accepte că mașina poate fi atât de mică, iar manevra s-a efectuat din prea multe mișcări, deși în locul disponibil ar fi încăput până și un SUV de clasă mare. Știu, n-ar trebui să mă laud cu așa ceva, dar este amuzant cum îți poate reseta un smart orice percepție ai avea despre automobile.

turboMAG__Povestea_smart

Povestea mărcii începe, oficial, în anul de grație 1994, însă rădăcinile sale sunt mult mai adânci. Vârfurile lor se întrevăd undeva prin anii ’80, iar unul dintre personajele cheie ale poveștii este domnul Nicolas Hayek. Dacă până în 1994 au existat mai multe încercări ale inginerilor Mercedes-Benz de a dezvolta un automobil de oraș foarte mic, doar intersectarea ideilor cu cele ale lui Hayek a fost soluția câștigătoare.

Nicolas Hayek, un vizionar fără legătură cu industria auto

Dar, cine a fost acest Nicolas Hayek și de ce a influențat destinul smart? Ei bine, Hayek avea origini libaneze, fiind născut la Beirut, în 1928. Vizionar și un bun om de afaceri, s-a stabilit definitiv în Elveția, iar una dintre companiile sale s-a specializat în consultanță. La începutul anilor ’80 a fost angajat pentru a lichida două companii care aveau în portofoliu mai mulți producători de ceasuri.

turboMAG__Povestea_smart__007

Nicolas Hayek

În loc să aleagă calea cea mai ușoară, a încercat să salveze producătorii, într-un moment în care industria elvețiană traversa o perioadă nu tocmai fastă. Așa a devenit, practic, co-fondator al Swatch Group, care era compus din mărci precum Breguet, Blancpain, Omega, Longines, Rado, Tissot, Hamilton și altele, dar și o marcă complet nouă, entry-level: Swatch.

turboMAG__Povestea_smart__009

În paralel cu restructurarea și consolidarea industriei de orologerie, Nicolas Hayek a tins și către alte sfere de interes. Avea o viziune proprie despre un automobil mic, urban, care să ofere un grad sporit de personalizare pentru cel care îl cumpără și care să utilizeze în construcție materiale reciclate. Conștient că nu are nici expertiza necesară și nici fonduri suficiente pentru a construi de la zero un automobil, a încercat varianta unei alianțe cu un producător de renume.

turboMAG__Povestea_smart

Werner Niefer

După mai multe tratative care nu s-au încheiat fericit, Hayek s-a întâlnit la sfârșitul anului 1992 cu Werner Niefer, președintele Mercedes-Benz de la acel moment. Cum gigantul german derula deja mai multe proiecte pentru dezvoltarea unui automobil ultra-compact, intersectarea viziunilor cu cele ale lui Hayek a condus către formarea unei alianțe.

Viziunea lui Nicolas Hayek era să dezvolte un automobil de dimensiuni reduse și cu motorizare electrică. La 30 de ani distanță, acest ideal a devenit normalitate pentru smart.

turboMAG__Povestea_smart

Eco-Sprinter

Două modele-concept, dezvoltate în prealabil de către inginerii Mercedes-Benz, au fost prezentate ca declarație de putere în momentul parafării înțelegerii care avea să dea naștere noului producător auto (smart). Este vorba despre studiile Eco-Sprinter și Eco-Speedster. Ce este cu atât mai fascinant astăzi, când gama smart este una complet electrică, este că proiectul Eco-Sprinter era unul însuflețit de o motorizare electrică de 40 kW. Discutăm, așadar, despre o viziune de acum mai bine de 30 de ani, dar care s-a dovedit extrem de precisă pe termen lung.

turboMAG__Povestea_smart

Eco-Speedster

Realitatea acelor ani a dovedit că lumea nu era pregătită (încă!) pentru un automobil complet electric. După mai multe încercări în care s-a dovedit că bateriile nu țineau pasul cu restul nivelului tehnologic înglobat de proiectul „smart”, până și Nicolas Hayek a trebuit să renunțe la visul său și să dea credit inginerilor Mercedes-Benz care au considerat că cea mai bună variantă de motorizare va fi una termică, de dimensiuni reduse și cu doar 3 cilindri (ceva destul de rar la momentul respectiv).

Numele noului producător avea să fie alcătuit dintr-un joc de inițiale – S de la Swatch și M de la Mercedes-Benz, cărora li s-a adăugat „art” de la artă. Branding-ul impune folosirea denumirii cu literă mică mereu: smart. Despre logo se spune că reprezintă litera C stilizată, cu trimitere la ideea de compact, plus o săgeată care are ca simbolistică ideea de „înainte”.

turboMAG__Povestea_smart__008

Nicolas Hayek

Varianta de serie a apărut în 1998 și a luat pulsul lumii auto la Salonul Auto de la Paris. Omenirea făcea cunoștință cu „smart fortwo”, un vehicul care părea, pentru mulți, de jucărie. Dacă valul de simpatie era impresionant, pentru unii s-a pus problema siguranței pe care ar fi putut să o ofere smart fortwo pentru pasageri. De altfel, nivelul de siguranță oferit a fost călcâiul lui Ahile și în cadrul proiectelor premergătoare dezvoltate de Mercedes-Benz, dar și o condiție importantă pusă pentru asocierea cu Swatch Group.

turboMAG__Povestea_smart

Nu după foarte mult timp, Daimler a preluat pachetul de acțiuni deținut de Swatch Group, devenind astfel unic acționar al mărcii smart.

Mic și plăpând? Nu chiar!

Inginerii care au lucrat la prima generație smart fortwo au dezvoltat ceea ce se chema „celula Tridion”, o structură de rezistență ranforsată, fabricată din aliaje metalice, care avea rolul de a proteja habitaclul noului model. Peste această celulă urmau să fie montate panouri fabricate din mase plastice, interschimbabile, pentru a se obține silueta finală a automobilului.

turboMAG__Povestea_smart__002

Siguranța pasagerilor a fost primordială, iar pentru a demonstra cât mai plastic acest lucru, concernul Daimler a organizat un test de impact frontal între un smart și un Mercede-Benz Clasa S. Celula de siguranță a protejat foarte bine manechinii montați în smart, la pachet cu airbag-urile, iar cei care se temeau de aerul plăpând al lui smart primeau o frumoasă lecție. A fost și o bună imagine de marketing, repetată pentru fiecare viitoare generație de fortwo lansată, utilizându-se mereu adversari mult mai „corpolenți” din gama Mercedes-Benz.

turboMAG__Povestea_smart

smart a devenit în momentul de față un producător care oferă o gamă 100% electrică.

Prima generație s-a produs până în 2007, atât în versiune coupe cât și convertible. În 2002 a primit un facelift. Noul model a intrat chiar și în atenția Brabus, tunerul de casă Mercedes-Benz, care i-a dedicat un program de îmbunătățire a performanțelor dinamice. Dar, de departe, cel mai interesant smart fortwo a fost versiunea „Crossblade”, care nu avea portiere clasice și renunța la parbriz. Era o jucărie cu nerv, după care au suspinat mulți. Campaniile de promovare smart l-au avut atunci ca ambasador pe celebrul cântăreț Robbie Williams, proprietar de Crossblade.

turboMAG__Povestea_smart

Cu totul și cu totul inedit pentru automobilul cu motorul montat în spate, sub planșeul portbagajului, a fost faptul că în anul 2002, celebrul muzeu MoMA din New York (Museum of Modern Art) a considerat că smart fortwo merită statutul de exponat într-una dintre colecțiile permanente. Și așa a ajuns fortwo piesă de muzeu.

smart se maturizează și face „pui”. Apar forfour și roadster

Între anii 2003 și 2006 s-a produs o explozie de creativitate în birourile smart, iar gama a fost diversificată. Atunci au văzut lumina zilei trei modele complet noi: smart roadster coupe, smart roadster cabrio și smart forfour. Primele două au introdus conceptul de automobil sportiv ultra-compact și au fost produse în perioada 2003-2005, câștigând o bază destul de serioasă de fani împătimiți. smart forfour oferea 4 locuri și reprezenta pătrunderea pe un teritoriu neexploatat până atunci de fâșnețul constructor. Prima generație forfour s-a produs până în 2006.

turboMAG__Povestea_smart

Între 2007 și 2014 a fost produsă cea de-a doua generație a lui smart fortwo, mai matură, mai bine finisată și dotată la interior, dar și mai lungă cu 20 de centimetri. S-au păstrat motorizările pe benzină și pe motorină, dar și versiunile coupe și convertible. Brabus a continuat programul început cu prima generație și a dezvoltat încă un model de performanță.

turboMAG__Povestea_smart

turboMAG__Povestea_smart

Marea noutate a fost reprezentată de introducerea în 2009 a unei versiuni 100% electrice, practic, o întoarcere la planurile inițiale ale lui Nicolas Hayek. Avansul tehnologic a permis montarea unor baterii de acumulatori care să asigure un regim de exploatare sustenabil. smart fortwo Electric Drive a primit un upgrade important în 2011, când i s-a montat un motor mai puternic dar și o baterie cu o capacitate de stocare mai mare.

turboMAG__Povestea_smart

Încă de la apariție, smart fortwo Electric Drive a dovedit o priză deosebită la cei care efectuau multe drumuri în mediul urban și aveau nevoie de un automobil ultra-compact, iar odată cu dezvoltarea programelor de car-sharing, modelul s-a pliat mănușă pe nevoile acestora.

turboMAG__Povestea_smart

A treia generație de modele smart – fortwo, fortwo cabrio și forfour – a fost lansată în 2014 și a fost proiectată împreună cu constructorul francez Renault, pentru a oferi un automobil și mai eficient unei clientele din ce în ce mai exigente. 2018 a fost anul în care, în ton cu reorganizarea grupului Daimler, smart a renunțat la denumirea „Electric Drive” și a adoptat una nouă, aliniată la nomenclatura părintelui Mercedes-Benz, care se va aplica de acum întregii game: smart EQ.

turboMAG__Povestea_smart

Viitor pur electric

În 2019, toamna, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, ni s-a arătat noul „smart”. Din mai multe puncte de vedere. În primul rând era vorba de o avanpremieră a noilor generații fortwo și forfour, unele care lăsau în urmă motorizările termice și deveneau pur electrice. Practic, smart EQ devenea primul constructor din lume care abandona complet combustia internă și oferea o gamă exclusiv electrică.

turboMAG__Povestea_smart

turboMAG__Povestea_smart

O altă modificare importantă pentru producător a fost reorganizarea internă din primăvara anului respectiv, când jumătate din pachetul de acțiuni a fost preluat de către compania Geely, din China, restul acțiunilor fiind păstrate de Daimler.

Actuala gama disponibilă și în România este formată din trei modele: smart EQ fortwo (de la 22.600 euro), smart EQ fortwo cabrio (de la 25.867 euro) și smart EQ forfour (de la 23.192 euro). Bineînțeles, toate sunt eligibile pentru eco-bonusul de aproximativ 9.500 de euro oferit de statul român.

turboMAG__Povestea_smart__002

smart EQ fortwo este clasica rețetă cu care s-a remarcat brandul german. Adică aceleași dimensiuni reduse (2,69 metri), aceleași opțiuni numeroase de personalizare (vopsirea contrastantă a celului de siguranță Tridion, alcătuită acum din oțeluri de înaltă rezistență) și o rulare pur electrică. Vorbim despre un motor de 82 de cai putere și 160 de Nm, care ajută mașina să o zbughească de la 0 la 60 de km/h în 4,9 secunde. Bateria litiu-ion asigură o autonomie de până la 159 de kilometri.

turboMAG__Povestea_smart

Că tot se apropie vara, unii ar putea să se gândească la escapade urbane sub cerul liber cu smart EQ fortwo cabrio. Are tot 82 de kilometri, este la fel de fâșneață, iar autonomia este insesizabil mai mică, adică 157 de km. Pentru cei care simt nevoia de a avea și o banchetă spate, smart oferă noul forfour electric, echipat cu același motor de 82 de cai putere, cu aceeași baterie și gata să ofere o autonomie de 153 de kilometri. Portbagajul oscilează între 185 și 975 de litri, în funcție de rabatarea banchetei spate.

turboMAG__Povestea_smart

În concluzie, chiar și după 30 de ani, smart păstrează rețeta care a consacrat marca drept una extrem de inspirată pentru aglomerările urbane. Și, deși au existat mereu încercări de a concura cu fortwo (vezi Toyota iQ), tentativele au fost timide și lipsite de succes.

Etimologia denumirii „smart”: în urma alianței dintre Daimler (Mercedes-Benz) și The Swatch Group, parafată în 1994, numele noului producător a fost stabilit printr-un joc de cuvinte și inițiale – s(watch) m(ercedes) ART (de la artă). Foarte simplu: smart. Mereu cu literă mică.

Citește și

Lasă un comentariu