Îmi place să cred că într-o altă realitate, lumea cumpără frenetic sedanuri și versiunile lor break, în timp ce SUV-urile abia dacă mai apar în oferta producătorilor. Așa m-am urcat…
mercedes-benz
Un hibrid diesel? Da, s-a mai văzut, dar Mercedes-Benz GLE de rafinează cu adevărat rețeta și se așază ca o punte de legătură între metodele de propulsie de azi și…
Dacă „M” este cea mai puternică literă din lume, atunci „S” este cea mai confortabilă și inovatoare. Litera „S” aduce omenirii, pentru prima dată, așa cum a făcut-o de-a lungul…
Declarat Van of the Year 2022, noul Mercedes-Benz Citan ajunge și în România, în două variante: Citan Panel Van, pentru transport de marfă, și Citan Tourer, destinat transportului de persoane.…
După Alfa Romeo Bimotore și Volkswagen Golf II Pikes Peak, în seria „Când un singur motor e prea puțin” intră prima generație Mercedes-Benz A-Class… într-o interpretare de-a dreptul ridicolă: A…
Numele Max Hoffman a căpătat anvergură în industria auto începând cu perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, când economia Statelor Unite ale Americii începea să pufăie și să…
E-Class rula fin și înainte ca Mercedes-Benz să decidă că are nevoie de un facelift. Împrospătarea a venit și cu o inimă plug-in hibridă, sub ecusonul E300 e, iar E-Class…
Mercedes-Benz ia calea electrificării totale: 8 giga-fabrici de baterii, 3 noi platforme electrice în 2025
Mercedes-Benz este doar una din companiile care susțin tare și răspicat schimbarea macazului – mai rapidă sau mai lentă – de la motoarele cu combustie internă spre arhitecturi electrice, hibride…
Îmi plac provocările. Cele constructive, desigur. De aceea am fost numai ochi și urechi atunci când partenerii noștri de la Engie ne-au aruncat mănușa și ne-au propus să profităm de…
S 680 4MATIC, cel mai puternic și mai scump model din catalogul Mercedes-Maybach debutează în mod subtil, fără fast. Mercedes-Benz a publicat un comunicat care anunță debutul comercial al lui…
