Dacă „M” este cea mai puternică literă din lume, atunci „S” este cea mai confortabilă și inovatoare. Litera „S” aduce omenirii, pentru prima dată, așa cum a făcut-o de-a lungul timpului cu multe inovații, luxul electric, într-o asociere cu două litere care privesc deja departe în viitor: EQS.
Ce înseamnă confortul? Depinde pe cine întrebi. O definiție corectă pentru confort ar fi, de exemplu, felul în care individul, prin simțurile sale, percepe un mănunchi de factori: siguranță, ergonomie, calitate – dacă vorbim de materiale, combinarea și îmbinarea lor, sau comportament dinamic și performanțe peste medie – dacă vorbim despre automobile. Și când vorbim de Mercedes-Benz sau, mai nou, de Mercedes-EQ, vorbim de automobile. Poate cele mai respectate automobile din industrie, alături de cele care se pregătesc să le calce pe urme.
Recunoașterea n-a venit peste noapte. Deși S-Class, cu numele pe care îl știm astăzi și-a făcut apariția în 1972, litera „S” exista deja în portofoliul Mercedes-Benz din 1956, atunci când i-a fost sufixată deja-luxosului 220. Așa s-a născut 220 S.
Cu fiecare S-Class ce a urmat, Mercedes-Benz a răspuns unor cerințe sau a umplut lacune ale industriei la momentul respectiv. De dragul zonei electrice în care pendulăm, l-aș aminti pe S 400 Hybrid, lansat în 2009. Primul automobil de lux cu propulsie hibridă și primul vehicul de pasageri echipat cu o baterie Li-ion. Rulăm banda pe repede-înainte și ajungem în 2021. Astăzi. Când esența S-Class a fost izolată și inserată cu precizie microscopică în ceea ce cunoaștem drept EQS.
Un S-Class electric?
Categoric, dar cu câteva mențiuni. Vizual, din ce-am sondat în stânga și-n dreapta prin părerile diverse din online și printre colegi, concluziile despre design sunt împărțite. Mai important decât taberele formate este faptul că EQS știe să atragă atenția asupra sa cu discreția unui șahist, la fel cum știe să lase curenții de aer să curgă liberi și netulburați, în numele eficienței, peste silueta care, din unele unghiuri, arată ca un cupaj de EQC și CLS.
Aceeași siluetă e născută în zodia unui coeficient aerodinamic (Cd) de 0,2, iar de aici, din natura electrică și foarte probabil, din căptușeala groasă cu care este antifonat habitaclul, vine primul grad de confort: liniștea.
Ca să devină cel mai cel, EQS trebuie să bată un record longeviv: 818.036 unități S-Class (W126) livrate între 1979 și 1992. Da, cel mai bine vândut S-Class a fost cel de a doua generație.
Merg și mai departe. Dacă interiorul lui EQS ar fi o axă a timpului iar tu, cel de la volan, ești poziționat în prezent, atunci hectarele de ecran care se ți se întind sub orizont, în fața ochilor, reprezintă viitorul, iar scaunele, bancheta, lucrătura fină și toată serenintatea din habitaclu reprezintă trecutul, moștenirea literei „S”.
O fi coincidență, o fi ceva voit, integrat cu subînțeles de designerii de interior din Stuttgart, sau o fi ceva ce doar eu am interpretat așa. În orice caz, probabilitatea ca EQS să fie o tranziție spre un viitor al tehnologiei este mare, și în timp ce urc la volan, bănuiala îmi este alimentată de spatele solzos, reptilian, al conceptului Vision AVTR, afișat de ecranul din dreptul pasagerului din dreapta. În cazul lui Vision AVTR, mașinăria și utilizatorul sunt conectați biometric. Așa vede Mercedes-Benz viitorul.
MBUX Hyperscreen are o putere de procesare asigurată de un procesor cu 8 nuclee și 24 GB RAM. Laptopul de pe care am scris acest test folosește 8 GB RAM.
La fel ca S-Class, EQS este un „lansator” de tehnologie. Într-o așa măsură încât la un prim contact, bordul digital și toate funcțiile pe care le ascunde devin copleșitoare. Cei care au mai interacționat până acum cu interfața MBUX au puține motive să se simtă intimidați în fața hiper-ecranului curbat.
Pe cei care abia au făcut cunoștință cu hectarele de suprafață lucioasă, tactilă și viu colorată, ei bine… îi așteaptă o experiență de explorare și descoperire, ca și cum s-au trezit brusc în hățișurile unei jungle digitale, organizată nemțește în meniuri și sub-meniuri pe o lățime de 1,41 m, dintr-un montant A în celălalt. Nici măcar marele S-Class nu beneficiază de acest spectacol digital, iar dacă asta înseamnă ceva în CV-ul lui EQS, cu singurață are de-a face cu pasul – nu, saltul – spre tehnologie pe care Stuttgart tocmai ce l-a executat.
Superlativ
Experiența de condus este una dintre bijuteriile coroanei pentru S-Class. Mă rog, condus este un termen larg, pentru că în umila mea părere, într-un S-Class ar trebui să fii condus în majoritatea timpului, iar la volan să te așezi doar în drumurile lungi cu familia, spre destinația de vacanță.
Mai țineți minte coeficientul aerodinamic imprimat caroseriei lui EQS? Ei bine, acesta face din EQS cel mai aerodinamic automobil produs în serie, din lume.
În fine, poți aplica foarte bine acest obicei și în EQS, deși v-o spun drept, dacă le aveți cu tehnologia și prin sânge vă curg semiconductori, o să vreți să stați la volan. Dacă S-Class a devenit mașina președinților și în general, a celor cu responsabilități de conducere – a se citi lideri – EQS e tot pe acolo pentru că așezarea în fața unui veritabil panou de control digital va scoate la suprafață căpitanul din tine.
Am realizat destul de târziu cât de uriaș este EQS, mai ales pe axa lungime, iar aici este „vina” punții spate viratoare, care reduce mult din raza de bracaj și mai-mai că te face să crezi că de fapt strângi în palme hățurile unui sedan compact. În continuare senzația dominantă în timpul deplasării este cea de plutire, ceva ce-am experimentat în fiecare S-Class cu care am avut onoarea să plec la drum.
Titlul acestui material n-a fost ales întâmplător. Pe lângă zero emisii pe șosea, EQS este produs într-o fabrică neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2, alături de S-Class, iar unele materiale – ca de exemplu covorașele – sunt realizate din fibre textile reciclate.
O fi de la suspensie, o fi de la scaunele și tetierele care se simt cremoase la contactul cu trupul, sau o fi de la combinația dintre cele două elemente. Cert e că acel „magic carpet ride” inventat de departamentul de marketing are oglindire în ce au livrat inginerii.
Revenind la definiția confortului, aduceți-vă aminte că am menționat și performanțe. Pentru EQS 580 4MATIC, ele vin din două motoare electrice, fiecare „cazat” pe câte o punte. Deci, pe lângă cei 523 CP și 855 Nm, ai la dispoziție și tracțiune integrală. I-am putea spune, fără să greșim, noua generație 4MATIC. Ea poate trimite un automobil de 2,6 tone de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde fără niciun efort.
Instant, ți se amintește că, punctual, la câteva capitole, Mercedes EQS trebuie să-i dea un răspuns și mașinăriei numită Porsche Taycan, deși privite în ansamblu, cele două joacă în lumi diferite, ale căror granițe doar se întrepătrund discret, în special în zona de performanță pură.
În EQS, există zone cu mai mult plastic decât ai fi obișnuit să vezi într-un S-Class, mai ales în jurul bordului. Până la urmă, integratea ecranelor într-un „cadru” de furnir ar fi fost forțată, deci din această perspectivă, folosirea plasticului este justificată de prezența tehnologiei.
Bateria lui EQS este de-a dreptul uriașă, se poate încărca la puteri de până la 200 kW, acolo unde stația permite, iar capacitatea netă de 107,8 kWh oferă o autonomie de 676 kilometri, deci cu EQS se poate pleca fără probleme de la un capăt la altul al țării, iar pe drum l-am simțit chiar „aplecat” spre astfel de călătorii, inclusiv din perspectiva consumului, care s-a stabilizat la 20 kWh/100 km (literatura Mercedes-EQ zice 21,4 kWh/100 km WLTP) în condițiile în care, legal, n-am putut depăși 100 km/h, dar care în oraș, n-a vrut nici chip să coboare sub 30 kWh/100 km.
Cu eficiența bifată, trebuie punctat și că un surogat electric pentru S-Class trebuie să-și miște kilogramele într-un fel. Adică, dacă la Taycan te-aștepți la puseuri de kickboxer și ruperi de ritm în numele sportivității, în cazul lui Mercedes EQS, comportamentul este înlocuit cu maniere demne de sânge albastru și multă finețe dinamică.
În fond, când cei de dinaintea ta s-au remarcat prin felul în care au servit case regale, afaceriști și chiar dictatori, nu prea ai de ales decât să porți coroana și să-ți desenezi linia genealogică spre un viitor verde, luxos și la cerea publicului, până la urmă, marcat puternic de tehnologie.
Date tehnice Mercedes-EQ EQS 580 4MATIC
358 kW (523 CP), 4×4, o treaptă de viteză, 855 Nm
Consum mediu: 21,4 kWh/100 km
Capacitate baterie: 107,8 kWh
Autonomie: 676 km
0-100 km/h în 4,3 s, 210 km/h
De la 141.100 euro, cu TVA