Craioveanul Ford Puma primește pentru prima dată o motorizare diesel, transmisie automată pentru EcoBoost 125 și o nouă echipare de top: ST-Line Vignale.
Ford România a anunțat noutățile cu care se mândrește SUV-ul Ford Puma, produs pe meleaguri autohtone, la Craiova. Acestea includ o nouă motorizare, transmisie automată pentru o motorizare pe benzină și o nouă linie de echipare. Dar să le luăm pe rând, în ordinea importanței.
Noua motorizare disponibilă pentru Ford Puma este dieselul EcoBlue de 1,5 litri, care livrează 120 de cai-putere către puntea față printr-o transmisie manuală cu șase trepte. Consumul declarat de producător (calculat în stilul WLTP) este de 4,5 l/100 km, cu emisii C)2 de 118 g/km.
Conform Automarket, prețurile pentru Ford Puma diesel sunt similare cu cele ale echipării 1.0 EcoBoost 155 — încep de la 21.800 € și ajung, în cazul noii echipări de top, la 27.050 €.
Apoi, transmisia automată cu șapte trepte pusă la dispoziție de Ford poate fi acum comandată (ca dotare opțională) și cu motorizarea 1.0 EcoBoost 125. Consumul mediu mixt declarat de Ford pentru această configurație este de 6 l/100 km.
Prețul de pornire pentru 1.0 EcoBoost 125 cu automată este de 23.300 € (Titanium) și ajunge până la 28.550 € (ST-Line Vignale).
Cât despre noua echipare, ST-Line Vignale, aceasta include pe lista de dotări farurile LED, tapițerie din piele (Windsor), volan îmbrăcat în piele (Manacor), sistem audio Bang&Olufsen și sistemul Ford KeyFree.
