Ferrari ne arată la ce a lucrat în ultimul timp: un 812 Superfast transformat în Omologata, onorând astfel comanda unui client cu dare de mână.
Când vine vorba de producție de mașini, Ferrari niciodată nu s-a îngrămădit să facă volume, dimpotrivă: italienii merg pe ideea „puțin și scump”. Cum ar fi Omologata.
Ferrari Omologata este unicat. Un client european și-a dorit un Ferrari cum nimeni nu mai are. Probabil că toți clienții Ferrari au această dorință, însă unii dintre ei au și banii să o materializeze. Nu se știe despre câți bani a fost vorba în cazul acesta, dar nici nu îndrăznim să ne gândim că e mai ieftin de un milion de euro.
Există elemente de caroserie care s-au păstrat de la modelul pe care e bazat Omologata — anume 812 Superfast — însă puține. Doar parbrizul și farurile au fost păstrate. În rest, designerii și carosierii de la Ferrari au creat ceva pretabil pentru un unicat. Liniile fac trimitere către modele istorice Ferrari; noi dacă mijim ochii aproape că vedem un 250 GTO.
Italienii nu au zis dacă motorul lui 812 Superfast a suferit și el modificări, însă un V12 aspirat de 6,5 litri, cu 800 de cai-putere și 718 Newtoni-metru, este oricum suficient pentru o mașină. 812 Superfast prinde 100 km/h cu start de pe loc în 2,9 secunde.
Să ne uităm, deci, bine la unicatul Omologata, pentru că prea curând probabil că n-o să-l mai vedem.












