Volkswagen Polo primește un facelift care-i schimbă, mai degrabă discret, aspectul și ceva mai vizibil doza de tehnologie de la bord. Am vrut să vedem și cum se mișcă, așa că l-am scos din zona de confort.
Segmentul subcompact din Europa seamănă foarte mult cu Premier League, campionatul de fotbal al Angliei, în sensul că pe primele 5-6 poziții situația în clasament este foarte strânsă. Dacă la fotbal vorbim de puncte, în lumea auto, clasamentele sunt dictate de vânzări. Astfel, în arena subcompactelor, sau „superminis” dacă tot am menționat Anglia, situația este la cuțite între nume precum Clio, 208, Corsa, Yaris, Sandero și Polo, personajul principal al poveștii noastre.
Proaspăt beneficiar al unui facelift, destul de consistent după standardele Volkswagen, Polo este mai tehnologizat ca niciodată. N-o să mă leg prea mult de aspectul lui Polo facelift, din două motive: primo, e clar pentru toată lumea că designul efervescent nu e apanajul Volkswagen, în general, iar secundo, gusturile nu prea se discută. Deci e mai bine să lăsăm ochiul fiecăruia să ia rolul de judecător.
Aparențele înșală
Există subcompacte mai arătoase decât un Polo? Cu siguranță. Dar este foarte important să vedem dincolo de această atitudine „rezervată” aleasă de nemți, pentru că Polo are o sumedenie de alte lucruri de oferit, cel puțin în echiparea Style, cea alături de care am interacționat eu. De exemplu, o trăsătură pe care o regăsim și în caracterul altor modele Volkswagen este simplitatea ori coerența prin care îți sunt livrate informații legate de viteză, consum și așa mai departe.
351 l – acesta este volumul util pe care Polo îl are la dispoziție în portbagaj.
Mai mult, Polo facelift primește ca dotare standard, indiferent de echipare, instrumentarul de bord Digital Cockpit, a cărui grafică exemplifică perfect cele afirmate un pic mai sus. Același lucru este valabil și pentru ecranul central care deservește sistemul multimedia. N-am avut absolut nicio problemă în a-mi conecta telefonul prin interfața Android Auto (fără fir!), iar orice comandă cerută prin intermediul ecranului tactil s-a realizat fără întârzieri sau blocaje.
O altă notă de modern vine în zona prin care controlezi sistemul de climatizare. Acolo, butoanele au fost înlocuite de o zonă tactilă pe care te plimbi cu degetul: spre dreapta pentru cald, spre stânga pentru rece. Soluția este, vizual și practic, mai elegantă decât un set de butoane, deși în mers există momente în care mișcarea degetului nu va fi suficient de precisă pe zona tactilă.
MQB la înălțime
Platforma MQB A0 pe care este dezvoltată actuala generație Polo (și implicit, facelift-ul) descrie cel mai bine personalitatea acestei subcompacte. O spun laudativ, bineînțeles.
În continuare, Polo oferă acel echilibru fin dintre fermitatea suspensiei și abilitatea acesteia de a se comprima exact cât trebuie la contactul cu denivelări și alte tipuri de imperfecțiuni care „pătează” asfaltul autohton. Concret, n-o să ai ruliu în viraje, dar nici nu vor ajunge pe spatele și șezutul tău foarte multe vibrații, cum nu-ți vor ajunge nici pe timpan prea multe zgomote dinspre suspensie.
Și mai e un aspect în experiența de condus: cum de câțiva ani o bună parte din ceea ce testăm vine sub zodia SUV-ului, la contactul cu o subcompactă precum Polo ajungi să apreciezi agilitatea și, în general, lejeritatea în mișcare pe care ți-o oferă un automobil ușor.
Această suplețe face ca echiparea lui Polo cu motorul TSI de un litru, 95 CP, să fie o alegere care are sens, dacă ținem cont că locul de joacă preferat al clientului de Polo este orașul. Se poate merge și o treaptă mai sus, pentru că același motor este disponibil și cu 110 CP.
Ca să revin la oile noastre în deplină sinceritate, cred că nu se așteaptă nimeni la accelerații fulminante din partea unui 1.0 cu 95 CP, pentru că propulsorul nu poate livra așa ceva. Dar, dacă ne raportăm strict la reprizele scurte de care ai nevoie în oraș pentru a te alinia, de exemplu, la viteza traficului de pe un bulevard mare, motorul își face treaba bine-bine.
E drept, luat la bani mărunți și solicitat intens în afara orașului, acesta își pierde din suflu la viteze de peste 90-100 km/h. Cam tot atunci motorul începe să devină și mai vocal.
Cât despre transmisia DSG (opțională) care strunește motorul prin plaja de turații, pot spune că am simțit-o ezitantă în momentele în care am „încărcat” mai mult accelerația. În rest, jonglarea cu treptele e aproape insesizabilă și suficient de rafinată. Sau, puteți oricând renunța la DSG în favoarea manualei cu 5 trepte, oferită standard.
Iar în cazul în care te gândești să faci pasul spre un Polo facelift, gândește-te dacă lista de calități enunțată mai sus se suprapune pe ceea ce dorești de la o mașină nouă. Dacă aspectul exterior e prea puțin important și vrei mai degrabă tehnologie care să meargă brici, confort dar și o notă de fermitate pe asfalt, s-ar putea să găsești interesant un Polo facelift. Dacă nu, așa cum explicam în introducere, există tot felul de alternative în segment, poate mai atrăgătoare prin aspect, dar mai puțin apte în a-ți oferi câte puțin din toate.
Date tehnice Volkwagen Polo Style 1.0 TSI
999 cmc, benzină, 4×2, automată 7
95 CP, 0-100 km/h în 11,3 s, 187 km/h
5,8l/100 km, 132 g CO2/km
de la 18.706 euro, cu TVA












