Acasă EcoWheels Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

0 comentarii

Așa cum ne-a obișnuit de ani buni, deja, BMW pregătește ediții EfficientDynamics pentru unele dintre modelele sale. Pentru a constata că un diesel nu e o problemă chiar atât de mare, pe cât o zugrăvesc unii, am făcut vreo 600 km de plimbare cu 520d ED.

În cele mai multe din cazuri, atunci când iarna își intră cu adevărat în drepturi, când ninge cu zilele, ne fură locurile de parcare și ne opturează drumurile patriei, e recomandat, pe cât posibil, să nu programezi teste cu automobile. De data aceasta programarea acestui BMW 520d EfficientDynamics a picat la țanc. A fost atât de bine încât drumurile (aici mă refer în special la Autostrada Soarelui) au fost perfect practicabile, dar și îndeajuns de „bine” ca atmosferă pentru a ne bucura de un peisaj trist de iarnă.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

Am plecat cu Adi să vedem marea și s-o facem colegă de poveste cu BMW 520d. Iar ea, parcă simțind, ne-a așteptat perfect. Până acolo, însă, aveam să descopăr alte laturi ale lui BMW Seria 5, în ultima sa întruchipare. Ne mai întâlniserăm deja de câteva ori, doar că de fiecare dată cu „inimă” de 3 litri (am făcut chiar și un test cu 540i în revista soră 4x4Wheels, un sedan foarte potent, de 340 CP și multe zâmbete pe minut la volan).

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor
520d este însuflețit de un propulsor de 1.995 cmc, cu aprindere prin comprimare; iar cifrele seci continuă așa: 140 kW/190 CP, emisii de CO2 de 109 g/km și un consum oficial de 4,6/3,9/4,1 l/100 km (urban/extra urban/mixt). Mai adaug aici și că prețul său pornește de la 51.646 euro, cu taxe, dar poate ajunge precum în cazul modelului testat la 71.136 euro.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

Nu e deloc puțin, dar Seria 5 chiar este un automobil căruia nu ai ce să-i reproșezi, iar asta aveam să o constatăm din nou. Dacă despre aspect nu ne putem da cu părerea decât mânați de subiectivism, menționând totuși că discutăm despre un automobil elegant prin excelență, despre interior putem spune că oferă o atmosferă plăcută, premium, cu tot felul de artificii care-ți amintesc de faptul că automobilul a avansat mult, precum sistemul de comandă prin gesturi (pentru volumul audio sau pentru posturile de radio, de exemplu).

Diesel-ul mai merită șanse

Călătoria ți-o mai poți programa, traseul îl faci după plac, dar cu animalele sălbatice nu poți negocia. Chiar și așa, ca totul să meargă strună, interacțiunea cu ele a fost perfectă. Care animale? Cele care ne-au așteptat la Mangalia pentru ședința foto, inopinat, dar parcă venind în sprijinul luptei împotriva defăimătorilor motoarelor termice, în special al celor diesel.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

Nu voi spune acum că nu este adevărat că aceste motorizări sunt problematice pentru mediul înconjurător. Ba sunt, doar că autovehiculele, în toate formele lor, reprezintă doar un mic procent din totalul de poluare produs de om la nivel planetar. Există industrii mult mai poluante, doar că este mai simplu să bați monedă pe ceva cu care indivizii interacționează în mod direct, zilnic, decât discutând despre aspecte ce nu îi influențează (aparent) direct.

Revenind la 520d EfficientDynamics, trebuie spus că nu am reușit să consumăm doar 4,1 l de motorină la suta de kilometri. Am reușit, în schimb, ca mergând foarte-foarte susținut, pe autostrada efectiv goală (probabil că lumea încă se temea de vreme în acea zi) și să consumăm doar un sfert de rezervor din București și până în Mangalia (volumul acestuia fiind de 62 litri), cifrele seci din bord indicându-ne 6,9 l/100 km. Dacă am fi rulat cu gândul doar la recorduri de consum, garantat am fi obținut considerabil mai puțin.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor
În puținii kilometri parcurși prin mediul urban am constatat că timpul în care motorul este oprit (de sistemul Start/Stop, standard, este cronometrat, pentru a oferi o dimensiune de timp binelui făcut de câtre utilizator, mediului înconjurător).

Interesant!

Ediția EfficientDynamics funcționează, presetat, în modul Eco Pro, cu sistemul Start/Stop pornit în permanență (dar, decuplabil). Nu poate fi echipată cu sistem de tracțiune integrală, motricitatea fiind asigurată de soluția constructivă preferată a celor de la BMW, adică de puntea spate. Transmisia utilizată este una automată, cu opt trepte, extrem de eficientă și în echiparea altor modele ale casei.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor
Revenind la pescăruși și alte orătănii, aveam să constatăm că pentru fotografiile pe care Adi (zis și Ursu) le-a făcut, ne-am căpătat cu figurație specială. Am avut pescăruși, lebede și rațe sălbatice la doi metri de noi, ba chiar și o bandă total prietenoasă de pisici. Îmi place să introduc toate aceste viețuitoare în poveste pentru că ele nu au venit să vadă cât de frumoși suntem noi, ci au venit pentru Seria 5, deci trebuie să le dau partea leului.

Test BMW Seria 5: Prietenul pescărușilor

Lăsând gluma deoparte, a fost ca un semn că și motoarele diesel mai merită o șansă, mai ales atunci când producătorii își bat capul să le crească eficiența, eficacitatea și gradul de ecologie. BMW mizează în continuare pe pachete aerodinamice studiate, setări speciale pentru grupurile propulsoare și alte mici trucuri. Ei le spun EfficientDynamics. Alții fac lucruri similare, sub alte denumiri. Eu asta voiam să laud. Acest gen de inițiative inginerești.

Și dacă pescărușii ne-au dat girul pentru 520d EfficientDynamics, cine suntem noi să nu le băgăm în seamă alegerile?

Citește și

Lasă un comentariu