A fost mereu un simbol. Până nu demult, era un model discret, dar care îți putea reseta simțurile cu ușurință. A păstrat nivelul de performanță, doar că acum îl împachetează pervers de spectaculos.
Honda Civic Type R – dacă m-aș fi oprit după R, tot aș fi spus atât de multe pentru pasionații de automobile. Un model legendar, care de cinci generații încoace înșiră fani, din Japonia, până în SUA, de acolo până în Europa. Noul Type R este un bad-bad boy, are alură de body builder îmbălsămat cu Synthol, iar cu toate elementele optice care par adăugate after market, din portofoliul unui tuner vizionar, rage de la prima întâlnire că este mare și tare.
Și, ce să vezi? Este! Am scris testul acesta la o zi distanță de un nou record al circuitului Spa Francorchamps, pentru un automobil cu punte motoare față, stabilit exact de această creație; și în exact ziua în care Red Bull Racing anunța trecerea la un nou motorist, în speță Honda. Păi, cu așa știri despre motorsport și performanță, cum să nu curgă un text despre Civic Type R? Același care deține recordul și pe Nurburgring…
Ca să-l trec prin filtrul meu, destul de pretențios și el, am ales să dau o tură pe „Cheia”, în drum spre Brașov. Îmi place că mașina asta pornește, cinstit, în modul Sport. Dacă ești într-o relație cu teama, poți retrograda în Confort. Dacă ai batjocorit de mult teama, ei bine, pentru tine există un +R, dar să te știi bine cu volanul!
Pe motor scrie „Earth Dreams”. Aiurea! Mult mai potrivit era: „Petrolhead Dreams”. O turbosuflantă vântură cei doi litri de cilindree pentru a produce 320 CP și 400 Nm. Motorul urcă incredibil de repede în ture și chiar dacă sunetul unui supraalimentat este penalizat, chiar discret nu este.
Bestie bestială!
Ca pentru băieți mari, Type R este manual, o transmisie senzațional de bine etajată, cu unul dintre cele mai faine leviere de schimbare pe care le-am mânuit vreodată și cu funcție RevMatch. Adică, Honda asta este atât de deșteaptă încât sincronizează singură vitezele arborilor din transmisie, rezultatul fiind schimbări perfecte de treaptă, chiar și atunci când batjocorești ambreiajul și mai ales pe retrogradări rapide.
Poziția la volan este penalizată puțin de faptul că scaunul nu poate fi coborât suficient de mult, altminteri, acesta are o formă excelentă, care te face una cu mașina. Direcția grea, mai ale în modul Sport, te face stăpân pe situație și te disperă să găsești viraje care continuă cu alte viraje și alte viraje. Poezie curată.
Ca așezare pe drum, am rămas impresionat, mai ales că traseull ales de mine e departe de a fi excelent, ca și bandă de rulare, iar anvelopele cu raport de aspect mic nu sunt cea mai inspirată chestie într-un așa context. Mașina mai scutură, cei drept, dar are „maturitatea” de a filtra bine imperfecțiunile asfaltului, fără a te deconecta de la legătura strânsă pe care o inițiezi cu acesta, atunci când începi să provoci accelerațiile laterale la „hore” și voie bună.
Nivelul de performanță atins de acest model este incredibil, dacă ne gândim că vorbim totuși de o bază în clasa compactă. La prima vedere, prețul pare mare, doar că e bine să te raportezi la reperele corecte.
Singurele reproșuri pe care aș putea să i le aduc sunt că rezervorul este prea mic, raportat la consumul din timpul unei utilizări mai nebune (mai puțin de 50 litri) și că nu este roșie. Cel puțin a doua „problemă” s-ar putea rezolva instant atunci când pregătești aproximativ 40.000 euro; de la un buton al configuratorului Honda.
