Acasă Auto CEO Aston Martin: „Trebuie să devenim Ferrari-ul britanic”

CEO Aston Martin: „Trebuie să devenim Ferrari-ul britanic”

de Știrbu
0 comentarii

Aston Martin vrea să-și schimbe modelul de business și să adopte un stil de vânzare similar cu cel al lui Ferrari: mașini mai puține, dar mai profitabile.

Acum o lună în urmă, Aston Martin prezenta în premieră V12 Speedster (ilustrat în galeria foto de mai jos), o mașină descrisă ca „fără de compromis și viscerală”. Și foarte scumpă. Fiecare din cele 88 de unități de V12 Speedseter are un preț de 765.000 £ (circa 870.000 €).

Sigur, nu dai bani chiar degeaba: pe lângă aspectul răpitor de frumos și materiale dintre cele mai alese, primești și un V12 de 5,2 litri cu 700 de cai-putere și 753 de Newtoni-metru, capabil să te propulseze de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde și până la o viteză maximă de 300 km/h. Pachetul mai include și amortizoare adaptive (în trei trepte), frâne din compozit carbon-ceramic și jante de 21 de inch.

V12 Speedster ar putea fi văzut totodată și ca un prim pas în direcția pe care vrea să o abordeze producătorul britanic — care până luna trecută se afla într-o situație financiară delicată.

Într-o discuție cu Autocar, Andy Palmer (CEO Aston Martin) menționează că se intenționează reducerea stocurilor și adoptarea unui sistem precum cel de la Ferrari, producătorul italian care „le cere clienților să-și personalizeze mașina și să aștepte să fie construită”. „Am construit 5.800 de unități anul trecut. Vom face mai puține în 2020,” spune Palmer.

Sigur, este un proces greoi și va dura până când businessul va atinge un punct de echilibru, așa că e important acum ca Aston Martin să își stabilească prioritățile. În cazul în care te întrebi care sunt acestea: „Valkyrie anul acesta, Valhalla în 2022 and Vanquish în 2023”. Da, Vanquish va avea motor central și va fi rival direct pentru Ferrari 488 GTB și McLaren 720S. Până atunci însă, Aston trebuie să se asigure că primul său SUV — DBX — este impecabil calitativ.

Context: Ferrari face, în medie, 100.000 $ profit pentru fiecare unitate vândută.

Citește și

Lasă un comentariu