Acasă Auto Atacurile cibernetice auto au crescut cu 138% doar în ultimul an, și de șapte ori în ultimii trei

Atacurile cibernetice auto au crescut cu 138% doar în ultimul an, și de șapte ori în ultimii trei

de Știrbu
0 comentarii

În mod paradoxal, o mașină cu cât este mai smart, cu atât este mai ușor de spart. Iar numărul de atacuri cibernetice este în continuă creștere.

Un studiu publicat recent de atlasvpn arată că cibersecuritatea ar trebui să devină o prioritate pentru producătorii de automobile, pentru că pentru hackeri a devenit deja.

Conform studiului, în intervalul 2016-2019 numărul de atacuri cibernetice care au implicat mașini a crescut de șapte ori, de la 24 la 188. Numai în intervalul 2018-2019 au cunoscut o creștere de 134% (de la 79 la 188), iar în prima jumătate a anului curent au fost sesizate deja 88 de astfel de activități.

Prin hacking se înțelege orice metodă de a „păcăli” sistemul de operare al automobilului fără a interveni fizic asupra mașinii. Confom atlasvpn, două cele mai folosite metode până acum privesc cheile digitale și spargerea serverelor producătorilor (sau a providerilor care pun la dispoziție serviciul de hosting pentru producătorii auto).

Acesta nu ar fi primul semnal de alarmă în privința lacunelor de securitate pe care le prezintă automobilele moderne. Într-un test amplu efectuat în 2019 de ADAC sistemelor de închidere centralizată de tip keyless entry, din 237 de modele testate, 230 au fost sparte în câteva minute folosind metode foarte simple de hacking.

Dacă păcălirea cheilor digitale este metoda cea mai păguboasă, cea a spargerii serverelor are cel mai mare potențial de pericol: unele funcții ale mașinii pot fi accesate de la distanță, precum ar fi oprirea motorului. Practic, cineva îți va putea tăia frânele fără ca măcar să se murdărească pe mâini.

Conform studiului publicat de atlasvpn, marca cea mai vulnerabilă este BMW, cu 10 vulnerabilități cunoscute. Locul trei este ocupat de Tesla (7 vulnerabilități), iar Ford se află pe 6, la egalitate cu General Motors, cu 3 vulnerabilități.

Citește și

Lasă un comentariu