Anul acesta, Audi nu se descurcă prea bine în lupta cu BMW și Mercedes-Benz. Una dintre cauze o constituie și faptul că producătorul din Ingolstadt nu a avut o evoluția pozitivă în China.
Dar Audi speră să spargă ghinionul în anii următori și anunță că lansează cinci modele e-tron în China până în 2020. Printre acestea se numără și o un electric care va avea o autonomie de peste 500 de kilometri.
„În următorii cinci ani vom adăuga în portofoliul nostru din China 5 modele e-tron produse tot acolo, inclusiv modele electrice cu autonomii care depășesc 500 de kilometri”, a declarat Rupert Stadler, preşedintele consiliului director al Audi.
Dar Audi mizează pe evoluția vehiculelor verzi și promite că până în 2025 vom vedea în gama lor și un SUV, dar și un sedan, ambele 100% electrice.
