Mercedes-Benz Vans România are un nou Managing Director. Conducerea diviziei a fost preluată de Batiste Pascalin, după ce Rolf Rosendaal și-a îndeplinit mandatul. Anterior, Batiste Pascalin a deținut funcția de Head of Marketing Management în cadrul Marketing Operations Europe, gestionând la nivel european operațiunile de marketing ale diviziei Vans.
Din actuala poziție, noul Managing Director va coordona activitățile Mercedes-Benz Vans România, contribuind la misiunea diviziei de a contura viitorul mobilității în transportul comercial, într-un mod eficient și sustenabil.
Așa cum afirmam și mai sus, Pascalin îl înlocuiește pe Rolf Rosendaal, care a făcut parte din echipa de management Mercedes-Benz România timp de 6 ani, deținând funcții precum cea de Director After-Sales, membru al Bordului de Conducere, Managing Director al divizei Vans. Rolf Rosendaal va coordona Serviciul de logistică și managementul calității în cadrul Mercedes-Benz Parts Logistics Europa de Est, în Praga.
