Imaginile cu BMW iX3 pe care le vei vedea în articolul acesta nu au titlu oficial, însă nu vedem cum ar putea să arate diferit SUV-ul electric bavarez.
BMW iX3, pe care îl așteptăm să completeze (în curând) gama de oferte electrice de la BMW, a apărut de nicăieri fix pe Internet, cu puțin timp înaintea prezentării oficiale. Mă rog, nu a fost comunicată cu exactitate data lansării, însă de obicei din momentul primului leak până la prezentarea oficială nu mai durează mult. De obicei.
În cazul în care te așteptai ca iX3 să preia, în cea mai mare parte, liniile lui X3, dar să pluseze cu accente albastre și mici modificări ale părții frontale, ei bine, fix așa s-a întâmplat să arate!
Așa cum chiar BMW ne-a împărtășit la finalul anului trecut, iX3 va fi pus în mișcare de un motor electric cu 286 de cai-putere și un cuplu motor de 400 de Newtoni-metru. Bavarezii spuneau atunci că bateria de 74 kWh îi conferă lui iX3 o autonomie de până la 440 de kilometri.
Este suficient de… electric pentru gusturile voastre?
