Acasă Auto Cazul Bugatti Chiron: cât de importantă este greutatea capacului de ventil?

Cazul Bugatti Chiron: cât de importantă este greutatea capacului de ventil?

de Radu Gurămultă
0 comentarii

Dincolo de fascinație cifrelor de putere maximă sau accelerație, automobilele hiper-sportive ascund multe detalii care au făcut diferența. Am descoperit un exemplu edificator în acest sens la una dintre cele mai râvnite piese din universul auto – Bugatti Chiron – și vrem să dezvoltăm puțin subiectul pentru adevărații pasionați de automobile.

Îmi place să-mi completez constant cunoștințele despre universul auto cu povești, cu detalii esențiale din istorie sau, pur și simplu, idei de inginerie. De la prima apariție a unui vehicul motorizat cu patru roți și până la cele mai nebune creații din 2020, nu a existat zi în care, undeva pe glob, fie într-un garaj obscur, fie într-o uzină, fie într-un centru de proiectare ultra-modern, cineva să nu fi căutat inovația.

Bugatti_Chiron_Andy_Wallace_003

Zilele trecut urmăream un interviu realizat de reputatul jurnalist britanic Henry Catchpole cu Andy Wallace, câștigător Le Mans 24 în anul 1988 și actual pilot de teste Bugatti. Andy prezenta unele detalii mai puțin cunoscute despre Chiron. Sigur, toată lumea știe că are un motor W16, de minim 1.500 CP, că poate depăși bariera de 400 km/h și multe altele. Sunt deja ani de zile de când Bugatti Chiron animă visele noastre umede. Dar e mai mult de atât din punct de vedere ingineresc…

Un capac de ventil

Exemplu edificator dat de Andy Wallace în ceea ce privește atenția sporită pe care inginerii Bugatti au depus-o în procesul de proiectare a fost cel al capacului de ventil, care are doar 2,5 grame. De ce este important un reper altminteri banal? De aici începe povestea…

Ventilul este singurul element care strică simetria perfectă a unei roți. În general, echilibrarea unei roți este foarte importantă în cazul bunei funcționari a unui automobil, dar la cele care pot depăși 250-300 km/h este esențială! Orice mică deviație se poate transforma într-o vibrație, iar pentru că Chiron poate depăși 400 km/h, ar fi realmente fatală. Capacul pentru ventil este o piesă suspendată, iar în momentul rotației întreprinse de roată devine o masă suspendată. S-au construit special capace care să fie suficient de solide, să etanșeze, dar să fie și ușoare. Greutatea lor este de doar 2,5 grame/bucată.

De ce? Păi, de exemplu, la o viteză de 420 km/h (unde ajunge oficial Chiron), datorită forțelor fizice care nu pot fi combătute nicicum, acea masă suspendată ajunge să echivaleze cu o greutate de 7,5 kilograme (pentru că doar capacul în sine este supus unei forțe de 3.000 de ori mai mare decât forța gravitațională). Practic, o masă de 7,5 kg care acționează suplimentar într-un singur punct al roții, aproape de extremitatea razei.

La viteza de 420 km/h, ceea ce s-ar traduce printr-o distanță de aproximativ 116 metri parcurși într-o singură secundă, o vibrație generată de un corp de 7,5 kg, dezechilibrează, însă mult mai puțin decât ar fi făcut-o dacă masa ar fi fost considerabil mai mare din pricina unui capac de ventil mai greu (a se citi: căruia nu i s-a dat importanță în timpul proiectării). Sigur, nu discutăm despre teleportare sau ceva, dar 116 metri sunt echivalenți cu lungimea unui teren de fotbal. Parcursă într-o secundă. Cam repede…

Cel puțin în teorie, Bugatti Chiron poate parcurge o distanță de 1 kilometru în puțin peste 8 secunde. Tocmai de aia e important să calculezi până și capacele de ventil atunci când proiectezi așa o bestie.

Viața cu un automobil-comoară

Oricum, numai ușoară nu. Vedeți voi, multă lume se împiedică doar de prețul de achiziție – 1,5 milioane, 2, 3… A avea în proprietate un Bugatti, fie că e vorba de Veyron, fie că discutăm de Chiron (o să las modelele exclusiviste deoparte) implică și multe cheltuieli de întreținere. De exemplu, anvelopele lui Veyron erau recomandate pentru doar 4.000 km, erau produse expre pentru model și nu erau deloc ieftine (peste 30.000 euro)

Anvelopele purtau semnătura Michelin, cum se întâmplă și în cazul lui Bugatti Chiron. Tot francezii au proiectat și construit anvelopele care au stat la baza recordului de viteză pe care l-a stabilit Chiron: 490,48 km/h, adică cel mai rapid model de serie din lume. Pentru a face acest lucru posibil, Michelin a testat pe un circuit construit pe un fost aeroport, în SUA, o versiune modificată a anvelopei Pilot Cup 2. Pentru a rezista în timpul încercării de a bate la poarta celor 500 km/h era esențial ca anvelopele să nu se lamineze, așa că s-a operat o ranforsare a carcasei acestora utilizându-se fibră de carbon – atât pentru rezistență, dar mai ales pentru greutatea redusă.

La maxim patru schimburi de gume ar trebui înlocuite și jantele, iar unul dintre motive este cel dezvoltat anterior, pentru că este nevoie ca tot ansamblul roții să fie echilibrat perfect, iar după 15.000 kilometri sunt șanse mari ca jantele să fie ovalizate câtuși de puțin. Patru jante pentru Veyron, în jur de 50.000 euro; la Chiron sigur este mai scump.

Bugatti_Chiron_Andy_Wallace_005

Pentru a putea depăși viteza de 380 km/h este nevoie de o a doua cheie de contact, care să activeze această opțiune. Tot Andy Wallace a explicat că Bugatti Chiron este atât de inteligent încât după ce este folosită cea de-a doua cheie, senzori speciali citesc caracteristicile anvelopei, prin intermediul unui chip. Dacă cele patru anvelope sunt prea vechi (după data de fabricație), opțiunea de a depăși 400 km/h nu poate fi activată.

Am încercat, cât de cât simplu, să explic cât de important este fiecare detaliu în conceperea unui hiper-car. Am ales un reper aparent banal. Glumind, iată de ce nu ar fi indicat să mergi cu Bugatti Chiron la o vulcanizare de cartier. Măcar ca să nu schimbe capacele ventilelor. Dincolo de glumă, aici poate interveni și discuția despre tunerii auto. Mulți dintre ei au expertiză și pot întreprinde modificări dintre cele mai sigure unui automobil, chiar și unuia super sport. Totuși, de ce ai vrea să te bagi peste o echipă precum cea de la Bugatti, care a trudit serios și cu simț de răspundere ca fiecare detaliu să fie perfect, la final? Mă îndoiesc că sunt foarte mulți tuneri care ar face calcul dinamic pentru influența pe care o poate avea capacul de ventil la viteze incredibile.

Andy Wallace este câștigător de Le Mans 24, are trei victorii în cursa de 24 ore de la Daytona, recordul oficial de viteză cu McLaren F1 (386,4 km/h), dar – mai ales – pe cel al unui automobil de serie: peste 300 mile/h, adică 490,48 km/h (atins cu ajutorul unui Bugatti Chiron cu mici modificări).

 

Bugatti_Chiron_Andy_Wallace_004

 

Citește și

Lasă un comentariu